Exclusiv, document DNA: 3,5 milioane de euro mita pentru Alina Bica! Plus: Tender, Dragnea, Cocos, Buzaianu si multi, multi altii

In aceasta postare veti gasi publicate INTEGRAL si in PREMIERA cele 23 de pagini dintr-o “Ordonanta de disjungere a cauzei” din dosarul Bica. Probabil ca numai un naiv isi  inchipuia ca la un asemenea nivel, de procuror-sef DIICOT, cum era Alina Bica, putea fi vorba doar de “cazul ANRP”. Mai toti banuiam ca daca s-a ajuns la o astfel de speta trebuie sa mai fie si altele, mai mici sau mai mari. E rolul Justitiei sa decida daca faptele consemnate in acest document de 23 de pagini constituie infractiuni, daca pot fi probate si daca trebuie pedepsite de judecatori. Rolul meu, ca jurnalist, se opreste la a servi interesul public. Iar interesul public fata de cele consemnate in acest document, veti vedea, e enorm. Daca numai o parte din cele scrise de procurori se dovedesc a fi reale, atunci avem de-a face cu devoalarea unui sistem putred, cangrenat, subordonat  unei singure comenzi: bani, bani, cit mai multi bani! Si, dupa cum veti putea citi, toti si toate au un pret. Chiar si cind vine vorba de oameni din Parchetul General.

Pentru a va ajuta sa intelegeti mai usor si mai repede despre ce este vorba in cele 23 de pagini publicate la sfirsitul articolului, am facut un rezumat al celor mai “spectaculoase” informatii. Va recomand insa, cu tarie, sa le cititi pe toate. Veti vedea ca merita!

 

Cazul Bica-Tender

Procurorii consemneaza la pagina 2 cazul “Bica-Tender-Mihailescu”. Ovidiu Tender era judecat intr-un dosar al carui rechizitoriu fusese intocmit chiar de Alina Bica. Pentru a avea sansa unei solutii favorabile, noteaza procurorii, Tender a apelat la un anume Florin Ionut Mihailescu, devenit consilier al Alinei Bica si angajat totodata la SC PROSPECTIUNI SA, firma lui Tender. Avocatii omului de afaceri au trimis prin Mihailescu acte care sa fie consultate de Alina Bica, cerindu-i sprijinul pentru formularea unei aparari favorabile. In documentul pe care il puteti citi mai jos, procurorii afirma ca Mihailescu si Bica au dobindit in schimbul sprijinului acordat lui Ovidiu Tender bunuri imobile (teren). In plus, Florin Ionut Mihailescu, ca angajat la SC PROSPECTIUNI SA, incasa si diferite sume de bani pe un card.

Bica crop 1

Cazul Bica-Ioan Niculae-Liviu Dragnea

La pagina 3 a documentului se vorbeste despre cazul afaceristului-inculpat Ioan Niculae care a apelat la Liviu Dragnea sa-l ajute cu o interventie la procurorul-sef DIICOT, Alina Bica, pentru solutionarea favorabila a dosarului sau. In fapt, solicitarea lui Niculae era legata de tergiversarea solutionarii dosarului pina la aparitia prescriptiei. Bica, se arata in document, a intervenit la nivelul procurorului de caz cerindu-i acestuia sa opreasca investigatiile pe care le derula in legatura cu utilizatorul unui numar de telefon pe care il folosea Liviu Dragnea. Rasplata: 3,5 milioane de euro pe care Niculae i le-a oferit Alinei Bica la pachet cu promisiunea facuta impreuna cu Liviu Dragnea ca o vor sprijini sa ajunga Procuror General.

Bica crop 2

Cazul Bica-Cocos

In paginile urmatoare ale documentului se vorbeste despre deja “celebra” afacere de la ANRP (Dorin Cocos- Gheorghe “Stelu”Stelian- Crinuta Dumitrean s.a) unde Alina Bica era membru al Comisiei pentru Stabilirea Despagubirilor, ca reprezentant al Ministerului Justitiei. O parte din actiunile obtinute la Fondul Proprietatea in urma acestei afaceri, noteaza procurorii, “au fost tranzactionate, iar o parte din din bani au fost directionati catre membrii familiei Cocos (Cocos Dorin, Cocos Alin si Udrea Elena Gabriela)”. Pentru serviciile aduse cauzei, Alina Bica a primit, “fara a plati contravaloarea, o cota parte dintr-un teren situat la Snagov, in suprafata de 4425 de metri patrati, apartinind numitei Chiriac Olguta”, se arata in documentul citat. Olguta Chiriac, noteaza procurorii este fosta sotie a lui Dorin Cocos si mama lui Alin Cocos. Tranzactia imobiliara a fost realizata prin interpusi.

Bica crop 3

Cazul DIICOT-ANAF- Constantin Marius Stoica

La pagina 11 a documentului citat se vorbeste despre omul de afaceri Constantin Marius Stoica si incercarile acestuia de a interveni la nivelul conducerii ANAF pentru a obtine o solutie favorabila intr-un dosar sau declinarea spetei catre DIICOT acolo unde avea posibilitatea sa realizeze trafic de influenta asupra Alinei Bica prin intermediul consilierului acesteia, Florentin Ionut Mihailescu. Procurorii noteaza ca in mai 2013, Stoica a intervenit si la seful ANAF, Serban Pop, in scopul de a scoate de pe piata firma concurenta Sensiblu, dar si la directorul general adjunct al Directiei de Administrare Fiscala a Marilor Contribuabili, Nicusor Adrian Nica, in scopul scoaterii de pe piata a unei alte firme concurente, numita Syco. Stoica voia ca ANAF sa declanseze controale fiscale la aceste firme concurente in scopul eliminarii lor de pe piata.

Bica crop 4

 

Cazul DIICOT- Buzaianu- Energy Holding

In paginile urmatoare apare numele omului de afaceri Bogdan Buzaianu care avea nevoie de un document emis de DIICOT pentru a fi depus intr-o cauza aflata pe rolul instantei. Buzaianu, noteaza procurorii, a obtinut acest document cu sprijinul unui anume Mihail Udroiu, alt consilier al Alinei Bica. Pentru serviciile aduse, Udroiu a fost ofertat cu o excursie in Dubai. De asemenea, noteaza procurorii, “au rezultat indicii infractionale privind traficarea si cumpararea influentei pentru solutionarea favorabila a unor contracte din domeniul sistemului de aparare, ordine publica si siguranta nationala si solutionarea favorabila a unor dosare in care era implicata firma Energy Holding si alte firme apartinind numitului Buzaianu Bogdan Nicolae sau in raport cu care acest avea interes, aflate pe rolul Tribunalului Bucuresti”. In document se vorbeste despre mai multe persoane care “foloseau telefoane cu cartele oferite de Buzaianu si intilniri conspirate pentru reusitele infractionale”.

Bica crop 5

Mai jos, puteti citi integral documentul de 23 de pagini semnat de procurorul sef de sectie Gheorghe Popovici si procurorul sef-adjunct Danut Volintiru, ambii de la DNA. Veti gasi numeroase detalii, in special legate de felul in care era organizata si functiona reteaua Bica, dar si despre piramida relationala din jurul afacerilor de la ANRP.

Bica 1Bica 2Bica 3Bica 4Bica 5Bica 6Bica 7Bica 8Bica 9Bica 10Bica 11Bica 12Bica 13Bica 14Bica 15Bica 16Bica 17Bica 18Bica 19Bica 20Bica 21Bica 22Bica 23

 

 

 

 

 

 

Posted in Uncategorized | 66 Comments

Fiţi buni, vă rog!

Da, stiu, de sarbatori facem fapte bune si, in general, oferim cadouri. Dar fapta buna pe care va rog s-o facem impreuna de aceasta data e un pic…altfel. E despre viata si despre moarte. Priviti-i pe acesti parinti:

17Se numesc Ecaterina Maria si Gheorghe Maria, locuiesc in comuna Milosi , judetul Arges. Le-a murit baiatul, Dumitru Ionel Maria. Avea 47 de ani si s-a prapadit sau s-a sinucis (n-am reusit sa aflu clar) departe de casa, tocmai in Grecia, la Iraklion. Probabil, ca atitia alti romani, n-a plecat de bine ce ii era in tara. Poate s-a dus la munca, poate, cine stie…

Parintii ar vrea sa-l aduca acasa, sa-l ingroape in cimitirul din comuna. Dar cadavrul lui Dumitru zace de mai bine de trei saptamini la morga spitalului din Iraklion. Firma “Foteinopoulos Nikolaos” din strada Prevezis 62,  Atena (care raspunde la tel. 0030 694 704 8440 sau 0040 210 505 4524) cere 2800 de euro pentru repatriere. Parintii au deschis doua conturi, in lei RO 60 CECEAG 3008 RON 1096169 si in euro RO 11 CECEAG 30B2 EUR 1096171 pe numele Gheorghe Maria la filiala CEC Bank din Comuna Milosi, judetul Arges. Daca-i puteti ajuta sa-si aduca feciorul acasa faceti o fapta buna si dati o mina de ajutor. Detalii suplimentare puteti obtine de la Angela Ghita, nepoata decedatului, la telefon 07773708083.

Dumnezeu sa-l ierte!

 

Posted in Uncategorized | 9 Comments

Fugarul-condamnat Mihai Tânjală si detalii uluitoare despre un tun cu despagubiri. Nume grele din politica romaneasca, fata lui Vlad Soare, nevasta lui Costel Bobic, Crinuta Dumitrean-ANRP, documente in exclusivitate si doua intrebari care asteapta raspunsuri urgente. Episodul 4

Mihai Tanjala, ofiter de contrainformatii inainte de 1989,  fondator al celebrei UM 0215 (mai cunoscuta ca “Doi si-un sfert”), deputat PDSR, om de afaceri controversat si pretendent al unor despagubiri cu titluri de proprietate avind o valoare care bate spre 100.000.000 de euro a fost condamnat la cinci ani cu executare in Romania, dar de la momentul pronuntarii sentintei, in decembrie 2011, a fugit in SUA si acum este proprietarul unui aerodrom in Florida. N-a facut nicio zi de inchisoare. In episodul patru al anchetei jurnalistice legate de Tanjala, cititi declaratii uluitoare ale acestuia despre afacerea cu titluri de proprietate in care a fost implicat, dar vedeti si documente in premiera care atesta un circuit bizar al actiunilor date la Fondul Proprietatea via ANRP.

Epiosodul 4

Averea Muschong, mostenitorii, Tanjala si Fabrica de Caramida

Mihai Tanjala, dupa cum veti vedea, a fost implicat intr-o afacere cu o miza uriasa, de peste 100.000.000 de euro. Daca ne luam dupa ceea ce afirma el, unii ar fi putut obtine chiar si dublul acestei sume daca tranzactia s-ar fi perfectat. E vorba despre deja “clasicele” tunuri cu titluri de proprietate.

In speta despre care vorbeste Tanjala, proprietatile in cauza i-au apartinut industriasului Jakob Muschong, născut la Kikinda (sau Chichinda), o localitate din Banatul Sârbesc, dintr-o familie cu tradiție în producția de cărămidă. Bunicii și străbunicii lui Muschong făceau cărămidă manual, în ateliere la marginea Lugojului. La vârsta de 20 de ani, Muschong se căsătorește cu Margareta Bohn, fata unui renumit industriaș german, specializat în producerea de țigle și cărămizi, care a construit fabrica de cărămizi de la Jimbolia, de la Cărpiniș și care avea mai multe fabrici în Europa.

La 20 de ani, Muschong și soția sa înființează firma “M. Bohn & Comp.” care construiește la 1888 o fabrică de cărămizi la Lugoj. După câțiva ani construiește aici o noua fabrică, iar mai apoi cumpără și fabricile concurenților săi. În 1908 firma își schimbă numele în “J.Muschong & Comp.”. Cărămida și țigla produse de Muschong erau de mare calitate și erau vândute în tot Imperiul Austro-Ungar, iar mai apoi și în România Mare. Muschong a construit mai multe fabrici în Banat dar și una la marginea Budapestei. Numele său s-a legat și de soarta Băilor Buziaș, pe care le-a cumpărat în 1906 și unde a amenajat stațiunea cu același nume. Stațiunea a fost în proprietatea familiei până la naționalizare în 1948. După Marea Unire de la 1918, autoritățile române au început anchetarea lui Jacob Muschong, considerând că se opune dezvoltării capitalului românesc. A fost ținta unei ample campanii de presă, au urmat controale ale autorităților financiare care au descoperit presupuse nereguli contabile în declarațiile de venit, considerând sumele investite de Muschong ca profit și obligându-l să plătească impozit pe ele.

La scurt timp, Muschong s-a stins din viață în urma unui infarct, pe 13 decembrie 1923, la reședința sa din Lugoj. Fabrica de caramida din localitate, care i-a apartinut lui Muschong, a ajuns la un moment dat in proprietatea lui Mihai Tanjala care a descoperit rapid ca adevarata afacere nu este fabrica in sine, ci o posibila afacere cu titlurile de proprietate detinute de mostenitorii lui Moschong pe averea avuta de familia acestuia la momentul nationalizarii din 1948. Tanjala i-a cautat, a gasit cinci dintre ei, de la doi a cumparat drepturile litigioase, iar cu ceilalti trei mostenitori a facut echipa cerind despagubiri pe averea Muschong de la stat, in bani sau in titluri de la Fondul Proprietatea. N-a reusit insa sa le obtina.

Cum a ajuns Tanjala sa revendice averea imobiliara a lui Muschong

Povestea acestor despagubiri, asa cum o relateaza Tanjala in interviul pe care i l-am luat e halucinanta. El invoca nume grele din politica romaneasca, dar si servicii secrete si internediari la granita cu lumea interlopa. Pentru unele dintre afirmatii, Tanjala mi-a trimis documente prin mail si le veti gasi publicate mai jos. Pentru altele, recunoaste el insusi ca nu are dovezi scrise, dar pare sa imbine destul de convingator adevarul cu fabulatia. Oricum, va invit sa priviti cu rezerve unele dintre afirmatiile lui Tanjala care nu pot fi probate. Nu uitati ca personajul este condamnat la cinci ani cu executare inca din decembrie 2011, dar ca tot de atunci sta bine-mersi in SUA, unde a devenit proprietarul unui aerodrom in Florida, transformindu-se in om de afaceri american. Si nu uitati ca trebuie sa aflam de ce nu a fost extradat nici pina la aceasta ora in ciuda faptului ca a fost dat si in urmarire generala. Dar pina atunci, iata interviul cu Mihai Tanjala despre afacerea “despagubirilor Muschong”. Plus, asa cum am zis, o serie de documente.

RT: Cum ati intrat in afacerea asta cu despagubiri, domnule Tanjala?

MT: Fabrica mea de caramida, vinduta de statul roman unui concern german si de concernul german mie, apartinuse in istorie acestui bogatas, Jakob Muschong, si fusese nationalizata. Si eu, fiind un iubitor al istoriei, am refacut galeria istorica a fabricii. Am zis, aceasta fabrica a fost construita de Muschong, a fost natioanlizata de comunisti, vinduta concernului german, vinduta lui Tanjala si asa mai departe… Am refacut istoria fabricii. In procesul de refacre a istoriei fabricii am dat de mostenitorii acestui creator, ne-am imprietenit si, cerind datele despre familie, unii dintre ei au zis venim cu tine, altii au zis iti vindem tie drepturile.

RT: Despre ce drepturi era vorba? Paminturi, case?

MT: Paminturi, case, despagubiri in bani, pentru ca unele dintre ele nu mai erau, au fost vindute de statul roman, era vorba de niste drepturi globale care se ridicau la niste sume importante, mult peste 100.000.000 de euro.

RT: Pina la urma n-ati recuperat aceste drepturi, inteleg. V-ati “lovit” de Crinuta Dumitrean de la ANRP?

MT: Nu numai! De toata mafia din Romania, pentru ca la aceste drepturi nu trebuia sa ai acces daca nu erai in carti. Cele trei grupari, “gruparea de la Monaco”, respectiv “gruparea lui Basescu” si “gruparea SIE” au facut imposibil sa te apropii de aceste lucruri.

RT: Cine s-a opus cel mai tare? Crinuta Dumitrean?

MT: Crinuta Dumitrean impreuna cu Mihai Priboi, nepotul lui Ristea Priboi, nu Priboi care a fost la SIE, ci baiatu’ lu’ frat-su, dar care era tot ofiter acoperit… Am facut greseala sa-l deconspir, chiar am scris in niste documente ca e ofiter acoperit si-au trebui sa-l ia de acolo.

RT: Si pentru ce serviciu lucra?

MT: Era chiar seful comisiei de acordare a despagubirilor. Crinuta Dumitrean ii cerea voie, nu putea sa miste de el, sa-si faca joburile ei, ca trebuia sa le faca pe ale lui SIE, prin Priboi Mihai.

RT: Vad ca tot pomeniti despre SIE. E atit de implicat SIE in tot acest proces al despagubirilor?

MT: Dom’le, ce n-ati inteles?! De la Revolutie pina astazi, tot marele jaf din Romania a fost facut de ofiterii acoperiti si informatorii lor din cele doua structuri de informatii!

RT: SIE si SRI?

MT: Probabil ca da… sectorul economic, zona acoperita. Ce nu va e clar din chestia asta? Eu apreciez si imi doresc din tot sufletul sa se faca fuziunea dintre cele doua servicii si sa plece de acolo cei doi asa-zisi generali facuti de Basescu, care sint, de fapt, manipulatorii de geamantane cu bani, respectiv Predoiu de la SIE si Coldea de la SRI.

RT: Va lansati in acuzatii grave! Nu e cumva o tensiune intre serviciul pe care l-ati pus dvs pe picioare, “Doi si-un sfert”, si celelalte servicii?

MT: N-as putea spune tensiuni… Dar, evident, fiecare dintre servicii, in incercarea de a-si face atributiunile a incercat sa culeaga informatii si din sectorul celuilalt. Si atunci, uneori, ne mai calcam pe picioare, se mai intersectau sferele.

Mihai Tanjala incepe sa vorbeasca la un moment dat despre presiunile la care ar fi fost supus pentru a-si vinde la un pret mic drepturile litigioase cumparate de la doi dintre mostenitorii lui Muschong. In discutie, Tanjala incearca sa faca o legatura intre condamnarea lui la cinci ani de inchisoare pentru jaful de la ICMUG si refuzul de a vinde aceste drepturi de despagubire unor persoane interesate sa le achizitioneze la un pret mult mai mic decit valoarea lor reala. Afirma chiar ca a ajuns sa fie condamnat pentru ca a refuzat sa cedeze afacerea cu despagubirile. In interviu vorbeste si despre niste “emisari” veniti in numele lui Mircea Basescu si al lui Traian Basescu, spune ca a facut un denunt la DNA in legatura cu aceasta speta si ca a trimis memorii chiar si la Cotroceni. Intr-o prima faza e aproape categoric, dar apoi incepe sa-si nuanteze discursul.

RT: Mi-ati spus ca ati fost “presat’ sa va vindeti drepturile litigioase cumparate de la doi dintre mostenitorii lui Muschong. Cind, cum, cine?

MT: Era in luna octombrie, inceputul lui noiembrie (2011 n.m) cind am fost contactat sa vind drepturile detinute pe Legea 10. Nu sint drepturi oarecare, pentru ca acel cetatean, Muschong, alaturi de Malaxa, de Auschnit si de altii, era unul dintre cei mai bogati din Romania. Eu am dobindit partial de la unul sau unii dintre mostenitori acele drepturi si alti mostenitori au ramas (in procesul de revendicare, n.m) si impreuna le-am solicitat. Mostenitorii au umblat cu mine permanent sa-si recupereze drepturile, eu am fost presat, am inclusiv contract semnat cu “grupul de la Monaco”, ca sa le vind drepturile lor!

RT: Cu cine a fost semnat contractul acesta?

MT: Cu Costel Bobic si cu altii! N-am vrut sa vind aceste drepturi, dar problema nu e “grupul de la Monaco”. Problema e ca in paralel cu “grupul de la Monaco” m-a contactat un oarecare X care mi-a spus ca vine in numele lui Mircea Basescu si al lui Traian Basescu si ca trebuie sa le vind, ca daca nu le vind o sa dau de dracu’. Si m-a pus dracu’ sa ma duc la DNA si sa fac un denunt penal impotriva lui Mircea Basescu si a lui Traian Basescu. Si dupa aia, in doua saptamini, am fost condamnat! Aceste documente exista in DNA.

Bobic 1Bobic 2

 

 

 

 

 

 

Bobic 3Bobic 3

 

 

 

 

 

 

Bobic 4Bobic 6

 

 

 

 

 

 

Bobic 7Bobic 8

 

 

 

 

 

 

Bobic 9Bobic 10

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Am senzatia unui scenariu de tip “Bercea Mondial- Mircea Basescu” asa ca insist sa aflu detalii. Mai ales ca am in minte in permanenta faptul ca vorbesc cu unul dintre “fondatorii” celebrei “Doi si-un sfert”:

RT: I-ati pomenit pe Mircea Basescu si pe Traian Basescu. La ce v-ati referit?

MT: Pai v-am spus foarte clar ca cel care m-a contactat sa vind drepturile mi-a spus ca vine din partea lor! Dupa care am facut denunt la DNA si un memoriu pe care i l-am adresat lui Basescu la Cotroceni. Am dovada si numarul de inregistrare. Si mi-a raspuns Piscociu, consilierul lui Basescu, ca memoriul meu a fost trimis la DNA, adica acolo de unde s-a dat ordin sa fiu executat.

Acuzatiile sint grave asa ca ii cer lui Tanjala o dovada care sa le poata proba. Nu are. Incep piruetele retorice:

RT: Dar cine era acela care v-a spus ca venea din partea lui Traian Basescu?

MT: Pai, nu… Era un tip care se prezentase cu numele, nu conteaza, Rahat in Ploaie, eu m-am dus la DNA si am zis, dom’le eu sint ofiter de informatii si uite ce spune jegosul asta, eu nu cred ca vine in numele lui Basescu, dati-mi tehnica operativa cu mine, m-am dus cu avocatul, aceasta discutie a avut loc cu avocatul de fata, procurorul mi-a spus dati-ne citeva zile, nu va mai intilniti cu el, nu m-am mai intilnit cu el, m-am dus peste citeva zile si mi-au spus “Domnu’ Tinjala, e neserios, nu va bagati!”. Eu ieseam din DNA, din nou, cu avocatul, si ala m-a sunat si ma astepta si m-am intilnit cu el si mi-a venit cu cineva de la una din directiile de informatii, de la SPP. Mi-a venit cu acel cineva de la SPP la intilnire, unde eu iarasi am fost cu avocatul. L-am sunat din nou pe procuror, m-am intors inapoi, mi-am completat plingerea si atunci mi-a spus, “Nu va e frica de ce faceti?”.

RT: V-a spus asta procurorul?

MT: Da! Avocatul meu e martor!

RT: Dar aveti vreo dovada ca personajul respectiv venea din partea lui Traian Basescu?

MT: Pai… dom’le, n-am, dar de ce dracu’ m-oi fi dus eu la DNA? Sa spun, uite dom’le ce pretinde asta, eu nu cred ca e din partea lui Basescu, dati-mi tehnica! Cind ei nu mi-au dat tehnica si procurorul mi-a zis chestia aia, i-am spus, domnu’ procuror, matale esti corupt? Ca procurorul m-a mai intrebat “Si de ce nu-ti vinzi drepturile, domnu’ Tanjala? Faci niste bani!”. Si i-am zis: matale esti cu spagarii? De ce eu nu pot sa-mi scot drepturile si altii trebuie sa le scoata? Ia matale plingerea asta si ocupa-te de ea si nu mai deconspira cazurile. Si atuncea el mi-a zis, “Nu ti-e frica?”.

Mai incerc o data sa obtin o proba. Fara succces, insa:

RT: Cine era procurorul de la DNA?

MT: Imi scapa, asta e singurul nume care chiar imi scapa si care nu cred ca-l am nici in hirtii, dar, poate, avocatul meu si-l aminteste… Dar, va spun, veniti incoace ca plecati cu sacul plin, va creste ratingul din nou, se asterne tacerea peste pornirea aia a dumneavoastra sufleteasca de a va auto-deconspira. Aia o sa fie nimic pe linga ceea ce aduceti!

RT: Nu va faceti dumneavoastra griji despre pornirile mele sufletesti si nici despre rating… Va atrag atentia insa ca ati lansat o acuza grava la adresa presedintelui Traian Basescu! O mentineti in continuare?

De data asta, Tanjala refuza sa mai fie categoric:

MT: Nu-l acuz direct nici pe Presedinte, nici pe frate-su, nici pe nimeni. Eu nu am dreptul, ca ofiter profesionist, sa fac acest lucru. Am facut precizarea ca la mine s-a prezentat un numit Florea X Ciprian si in legatura cu acest X eu m-am dus la DNA si am zis, dom’ne, asta pretinde ca e in numele presedintelui! Ei au zis da-ne o saptamina sa verificam, nu mai intra in legatura, n-am mai intrat, am respectat, dupa care, in realitate, deconspirasera cercetarea si mi-au zis mie stai departe, de fapt sa nu ma mai intilnesc cu asta, dar, de fapt, eu cum ieseam de la DNA, pe scari ala m-a sunat ala si a zis veniti incoace, ma astepta cu unul de la SPP. Pai, cu unul de la SPP insotitor nu te poate astepta cineva decit daca face parte din schema!

RT: Ce s-a intimplat pina la urma cu acele drepturi?

MT: Au fost verificate si sint verificate de DNA ca sa vada intii daca nu sint false ca si in alte asa-zise mosteniri, au vazut ca n-avem nicio problema, documentele sint in APAPS si asteptam cererile de despagubire, respectiv la ANRP si asteptam dispozitiile de contestare sau de despagubire. Dar, cel mai bine ar fi sa veniti aici, in America, aveti ce face, v-am spus, sute de pagini! O luam de la APAPS, o luam de la SIE, o luam de la 2009, de la inregistrarea mea, plingerea mea facuta la ICSID unde am devoalat mecanismul lor de furaciune si pe urma n-au mai timbrat, s-au speriat si eu am fost amenintat cu moartea, au zis ca am stricat o masinuta de un miliard de euro si n-o sa termin bine ca o sa fiu executat, asta e… Aceste documente exista, dom’le, exista dinainte sa fiu eu condamnat, nu-ntelegeti?

Crinuta 1Crinuta 2

 

 

 

 

 

 

Crinuta 3Crinuta 4

 

 

 

 

 

 

Crinuta 5Crinuta 6

 

 

 

 

 

 

Crinuta 7Crinuta 8

 

 

 

 

 

 

Crinuta 9Crinuta 10

 

 

 

 

 

 

Crinuta 11Crinuta 12

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

RT: Cu ce pret vi se propunea sa vi se cumpere acele drepturi?

MT: Cu un milion de euro.

Tanjala si NastaRT: Si spuneti ca ele valoreaza o suta de milioane?

MT: Eu zic ca valoreaza mai mult! Din informatiile mele ei voiau sa le umfle cum le-au umflat pe ale lu’ rahatu’ ala de e arestat, voiau sa le umfle la 250.000.000 de euro si sa bage banii in buzunar!

RT: Sa revenim la contractul semnat cu “grupul de la Monaco”. Care era scopul acestui contract semnat intre mostenitorii lui Muschong si “grupul de la Monaco”?

MT: Ei (“grupul de la Monaco”, n.m) se angajau sa faca niste demersuri pentru care trebuia sa le dau un treizeci si ceva la suta din drepturi. In realitate era forma mascata a traficului de influenta si a coruptiei, pentru ca de ce ei puteau sa le scoata de la Crinuta Dumitrean si eu nu puteam?! Contractul de vinzare de drepturi il semna cine era imputernicita, Gabriela Maria Gyorbiro, urmasa lui Muschong, si cu mine pentru partea mea. Deci, noi eram vinzatorii. Cumparatorii erau fiica lui Vlad Soare, nevasta lui Costel Bobic si inca un tip insignifiant care era cu 5% sau cu 10% pe care mi-l bagasera ei la inaintare cum ca eu l-am contactat si el i-a adus pe ei dupa aceea… Numai ca n-au putut nici ei sa scoata drepturile, de foarte multe ori Costel Bobic spunindu-mi la intilnirile pe care le aveam ca trebuie sa vorbim cu Lenuta. A se intelege nevasta domnului Cocos, adica doamna Elena Udrea. Am inteles foarte clar ca se bateau doua gasti pe un ciolan foarte mare, si ca in timp ce se bateau doua gasti pe un ciolan foarte mare se intimplase ca o a treia gasca avea controlul, ca, de fapt, cele doua gasti, cind deranjau, intervenea gasca lui SIE prin Priboi (Mihai Priboi, n.m.) si cum gasca SIE avea controlul in institutie, (ANRP, n.m) prin ofiterii plasati acolo, ii mai “recolta” din cind in cind sau le impiedica visul… Si asa s-a intimplat, asta e viata!

RT: Costel Bobic avea vreo legatura cu SIE sau cu vreun serviciu de informatii?

MT: Nu cred ca avea una directa, el are mai pe sus, asa, ca el mai vine pe aici, prin America, prin Long Island, prin altele, mai de sus, gasca de la Monaco si asa mai departe. Ei se laudau ca ei pun presedinti si dau jos presedinti si prim-ministri si asa mai departe. Chiar foloseau niste expresii triviale la adresa unor persoane in functie sau care au fost in functii.

Dupa o ora de convorbire telefonica inregistrata am oprit interviul cu Tanjala. Conversatia a continuat insa, la intiativa lui, prin sms si mai apoi prin e-mailuri. Va reamintesc, in cazul in care ati pierdut cumva informatia, ca vorbim despre un personaj condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare de instantele romanesti, in decembrie 2011, dar care n-a facut nici macar o zi de puscarie. El se afla in SUA de aproape trei ani de zile, fiind proprietarul unui aerodrom in Florida, Virginia. Marea intrebare ramine de ce nu este extradat in Romania nici macar la trei ani distanta de la condamnarea lui definitiva? Si as mai adauga inca una: cine este, de fapt, acest Mihai Tanjala?

Posted in Uncategorized | 10 Comments

Interviu in exclusivitate cu fugarul Mihai Tânjală: “Inainte de ’89 am fost ofiter in Directia de Contrainformatii a Armatei, iar dupa ’89, tot ofiter! Cind Gelu Voican a constituit “Doi si-un sfert” am facut parte din grupul care a desenat “casutele” lui “Doi si-un sfert” si-am coordonat noua judete de Politie din punctul de vedere al lui “Doi si-un sfert”! Da, domnule, am o sentinta judecatoreasca obtinuta in SUA, eu nu stau aici ilegal, stati cuminte!”. Plus: fotografii cu aerodromul detinut de Tânjală in SUA. Episodul 3

Ce-ati zice daca ati afla ca un condamnat la cinci ani de inchisoare in Romania (sentinta definitiva pronuntata in decembrie 2011!), dat la un moment dat in urmarire internationala , e un prosper om de afaceri in SUA, Florida, fiind proprietarul unui aerodrom pe care-l administreaza impreuna cu sotia? Vi se pare incredibil? Ei bine, nu e incredibil, e cit se poate de adevarat! Respectivul se numeste Mihai Tanjala, a fost ofiter de contrainformatii inainte de 1989,  fondator al “celebrei” UM 0215 (mai cunoscuta ca “Doi si-un sfert”), apoi deputat PDSR, om de afaceri controversat si pretendent al unor despagubiri cu titluri de proprietate avind o valoare care bate spre 100.000.000 de euro. In episodul de astazi, cititi prima parte a unui interviu pe care l-am realizat in exclusivitate cu Mihai Tanjala. Atentie, urmeaza declaratii spectaculoase!

Cum l-am gasit pe condamnatul Tanjala

Despre personajul Mihai Tanjala am aflat in urma unui mesaj venit pe Facebook de la un prieten stabilit in SUA. M-a intrebat daca stiu ceva despre respectivul individ. I-am spus ca nu si l-am intrebat la rindul meu care e ideea. Mi-a relatat ca l-a intilnit in urma cu citiva ani in America si ca a avut curiozitatea sa caute informatii despre el pe Internet. A aflat, cum am aflat si eu mai apoi, ca era condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare, in 2011, dar ca traieste, bine-mersi, in Florida, unde detine un aerodrom, fiind un prosper om de afaceri. Spre surprinderea mea, facind o scurta investigatie jurnalistica am ajuns pe pagina de prezentare a aerodromului SEMINOLE LAKE GLIDERPORT unde am gasit si numarul de telefon al lui Tanjala. Era o ora tirzie in noapte, in Romania, dar numai buna pentru un apel telefonic dincolo de Ocean. Am sunat, am cerut cu patronul aerodromului si am avut surprinderea sa aud ca la celalalt capat al firului era chiar Mihai Tanjala. M-am prezentat, de data asta in limba romana, si l-am simtit articulind cu voce tremurata:

MT.: Stiu cine sinteti, domnule Turcescu! Ma sunati ca ofiter acoperit auto-deconspirat sau… Sa stiti ca si eu am fost ofiter. Si inainte, si dupa 1989!

L-am lasat sa-si dreaga glasul devenit brusc plin de incordare, i-am explicat ca lucrez la o ancheta jurnalistica si ca vreau sa-i iau un interviu telefonic.

MT: Numai daca veniti aici, in America!

Tanjala aerodromL-am avertizat ca inregistrez discutia, a fost de acord si, in ciuda faptului ca parea la inceput de neinduplecat in privinta unui dialog telefonic, am stat de vorba aproape o ora, in doua reprize. Pentru inceput am vrut sa ma lamuresc cum se face ca in ciuda condamnarii la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul ingineriilor financiare de la ICMUG Giurgiu este inca in libertate, refugiat in SUA. Mai ales ca aflasem din citeva stiri de pe internet ca, la un moment dat, fusese dat chiar in urmarire generala. Iar eu reusisem sa-l gasesc fara probleme, printr-un simplu telefon postat pe pagina de prezentare a aerodromului al carui patron este! Mi-a raspuns iritat, dupa ce citeva minute bune a insistat ca trebuie sa traversez Oceanul ca sa-mi ofere raspunsuri:

MT: Domnu’ Turcescu, cazul nu este asa usor si eu n-am cum sa va trimit o sinteza. La organele americane eu am depus peste 700 de pagini de documente si va dati seama ca as fi fost expulzat, expediat, extradat la pachet si imediat daca se considera ca documentele mele nu-s veridice sau ca eu sint un infractor asa cum se sustine. Politia m-a cautat si s-a cerut extradarea mea si au avut loc toate felurile de formalitati posibile si imposibile. Si serviciile de informatii au facut presiunile de rigoare, au facut schimburile oficiale si neoficiale.

-Si sa inteleg ca autoritatile americane n-au vrut sa va extradeze?

MT: Intelegeti ce vreti! Probabil ca da, probabil ca pe aici, pe undeva, ne situam, dar, v-am spus, daca vreti amanunte veniti incoace sau trimiteti un corespondent al dumneavostra!

Am incercat sa-i explic ca nu pot traversa Oceanul oricind si oricum, intrucit realizez o emisiune de televiziune de luni pina joi, la Nasul TV. Dar am insistat incercind sa aflu cum reuseste sa stea in America fara nicio grija avind o condamnare la cinci ani de inchisoare cu executare pronuntata cu sentinta definitiva in Romania:

RT: Sinteti cetatean american, domnule Tanjala?

MT: Sint problemele mele!, mi-a raspuns taios.

Am incercat s-o iau pe cai ceva mai ocolite:

RT: Dar de plecat din tara cind ati plecat?

MT: In ziua in care a ramas instanta in pronuntare… De fapt, n-am plecat, ca instanta a zis ca ramine in pronuntare si eu am rugat sa-mi lase o zi, doua, sa depunem concluzii scrise si instanta a zis “nu, in pronuntare” si eu aveam o intilnire in Bulgaria. Am plecat oficial, m-am dus pina in Bulgaria si in Bulgaria, cind eram chiar intr-o intilnire de afaceri, am primit telefon, vezi ca s-a afisat si ai fost condamnat. M-am urcat in avion, am zburat mai departe si am venit in SUA, punct. Haideti sa va mai spun ceva: procurorul care m-a anchetat pe mine este condamnat si se afla in puscarie pentru ca a distrus documente viabile intr-un caz lucrat cu Germania pentru ca a luat spaga. Cristudor il chema, apartinea de DNA central, dar lucra la Slobozia. El este in puscarie si in acest moment. Mai fac o precizare: pe cazul meu s-au deschis doua dosare penale, un dosar penal deschis de Parchetul General in care mi s-a dat NUP cu o luna inainte de a fi condamnat si acest dosar in care am fost condamnat, dar in care am fost achitat si in acesta la fond si s-a hotarit apoi ca trebuie sa fiu “incaltat” daca tot am facut denunturi penale impotriva lui Basescu!

In acest moment al discutiei se deschide un lung dialog despre o afacere cu restituiri de proprietati despre care la ora interviului cu Tanjala nu stiam mare lucru. Intre timp, am reusit sa pun cap la cap declaratiile din dialogul telefonic avut, altminteri destul de dezlinat si intortocheat, am facut investigatii ceva mai amanuntite, am primit si de la el o serie de documente prin e-mail, asa ca, in urmatorul episod al acestei anchete, veti putea citi niste declaratii uluitoare ale lui Tanjala (asta neinsemnind ca sint si adevarate, dar dupa episodul recent DNA-Crinuta Dumitrean-ANRP par sa aiba cel putin un simbure de adevar! ) despre “grupul de la Monaco”, Vlad Soare, Costel Bobic, DNA, SIE, SRI, nepotul lui Ristea Priboi (numitul Mihai Priboi de la ANRP), Mihai Stanisoara, Constantin Nita si multi, multi altii, inclusiv Traian Basescu, Elena Udrea si Dorin Cocos.

Deocamdata insa, sa revenim la episodul disparitiei din tara a lui Tanjala si stabilirea lui in SUA de aproape doi ani de zile. Pentru a intelege ceva mai mult din declaratiile lui facute in acest interviu, trebuie sa precizez ca Tanjala a fost la un moment dat si proprietarul Fabricii de Caramida din Lugoj, o societate desprinsa din fabrica “Mondial Lugoj”, dupa privatizarea acesteia.

Tanjala aerodrom1RT: Aerodromul din SUA cind l-ati cumparat?, l-am intrebat pe Tanjala.

MT: In 2008, inainte sa fiu condamnat. Si l-am cumparat prin vinzarea Fabricii de Caramida Lugoj, care n-avea nici in clin nici in mineca cu Nitramonia sau cu ICMUG Giurgiu si pe care o detineam in proprietate din 1999. Fabrica de Caramida a fost vinduta de stat unui grup german impreuna cu tot “Mondialul Lugoj” care se compunea din mai multe fabrici, inclusiv Fabrica de Caramida. Nemtii nu au fost interesati sa pastreze Fabrica de Caramida si, dupa ce au cumparat-o de la stat, mi-au vindut-o mie in rate cu plata in doi ani de zile. Facind un management adecvat, si toate lucrurile astea au fost verificate, am facut suficient profit astfel incit jumatate din profitul lunar il constituia rata si jumatate investitii in Fabrica de Caramida pe care am modernizat-o, i-am constuit multe cladiri si multe anexe, astfel incit, peste citiva ani, am vindut-o cu 2.600.000 de euro firmei Tehnocer. E o firma romaneasca.

RT: Stiti cumva cine este actionar la Tehnocer?

MT: Da, este domnul Maran, care a fost arestat de curind. Nu este un interlop, este un mare om de afaceri, dar, probabil, a calcat pe bec, nu stiu ce-a facut, dar am vazut la stiri ca de curind, de doua saptamini sau ceva, a fost arestat. Dar intre 2008 si 2014 a fost un bun om de afaceri, dar cred ca a facut si el greseala ca a cautat sa recupereze drepturile lui Auschnit, care era al doilea om bogat dupa Malaxa. Si, daca nu ma insel, a si recuperat sau a incercat sa recupereze 15.000 de hectare de padure si cred ca de aici i s-a tras.

RT: Sa revenim la afacerea pe care o aveti acum. La cit se ridica investita in aerodromul din SUA?

Tanjala aerodrom 2MT: La mai putin decit am luat pe fabrica de caramida. Cind am vindut fabrica cu 2,6 milioane de euro, raportul euro-dolar era 1,59 , am schimbat un milion sase sute si ceva de mii de euro si am obtinut doua milioane si sase sute de mii de dolari cu care am cumparat aeroclubul. Tranzactia este la vedere, declarata, verificata de guvernul american si de IRS (Internal Revenue Service, n.m.), fiscul american.

RT: Si spuneti ca desi v-au cautat autoritatile romane nu ati fost extradat?

MT: Da, domnule, am o sentinta judecatoreasca obtinuta in SUA, eu nu stau aici ilegal, stati cuminte!

RT: O sentinta prin care se spune ca nu se poate face extradarea?

MT: Prin care, deocamdata, nu plec! Dar va rog sa redati cum spun eu, nu cum spuneti dumneavoastra, nu exista o sentinta ca nu voi fi extradat, am spus prin care, deocamdata, nu plec. Eu organizez un concurs national, na-ti-o-nal (subliniaza accentuind fiecare silaba, n.m) de planorism al Statelor Unite, la anul va fi editie jubiliara, 25 de ani. Si tot la anul mai organizez un concurs, tot cam… national, sa vedem, poate e regional sau va fi regional, sa vedem ca inca nu s-a stabilit, la Cross Country Camp, celalalt este la Seniors, amindoua sint de planorism. Credeti dvs. ca un infractor asa notoriu poate sa faca asa ceva? Credeti dvs. ca as putea primi in fiecare an fonduri gratuite de la guvernul american pentru contributia mea adusa in zona la dezvoltarea afacerilor? Mie imi pare rau si pling cind ridic drapelul romanesc linga drapelul american de Seniors ca nu pot sa-l ridic oficial si ca trebuie sa port aceasta mizerie pusa pe numele meu…

Tanjala SeniorsLa acest moment al dialogului zimbesc pentru mine gindindu-ma cum un condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare in Romania organizeaza concursuri de planorism in America suspinind la vederea drapelului. Imi “revin” repede si lansez urmatoarea intrebare:

RT: Da’ de ce nu veniti sa lamuriti lucrurile in Romania?

MT: Pentru ca nu pot! Pentru ca domnul general Predoiu, prietenul meu de la SIE, a avut grija prin ce controleaza el in justitie, ca ori de cite ori am facut cerere de revizuire a sentintei si de cite ori am descoperit documente noi, acestea sa fie respinse apriori ca inadmisibile! Pentru ca daca intram pe fond ajungem la adevaruri zdrobitoare sau deranjante.

RT: Sa inteleg ca ati informat autoritatile americane despre aceste “adevaruri zdobitoare”?

MT: Domnu’ Turcescu, retineti asta, in 2009 am informat Curtea Internationala de la Washington despre metoda romaneasca de furat fonduri din bugetul Romaniei si din fondurile europene, respectiv: asa-zisii investitori adusi de SIE care veneau la privatizare la APAPS si primeau intreprinderi moca, reziliau dupa aia contractele si dadeau statul roman in judecata la Washington. Si cereau sume, despagubiri, o suta de milioane, cinci sute, vezi Noble Ventures, un miliard, vezi altii, si asa mai departe. Asta era o metoda de furat, ca procesele se puneau la cale in tara. Statul roman angaja atunci aceleasi case de avocatura prin ministerul de Finante, vezi Musat si Asociatii, Zbircea si Asociatii si tot asa… Si daca statul roman ar fi cistigat procesul, casele de avocatura primeau bonus 30%. Stiti ce inseamna asta dintr-o suta de milioane de dolari? Insemna 30 de milioane! Dar din 500? O suta cincizeci de milioane! Plus cheltuielile de judecata ale casei de avocatura! Daca statul roman pierdea procesul, pierdea acele o suta de milioane, cinci sute si asa mai departe. In ambele cazuri, baietii imparteau prada. Aici e SIE! Eu am facut informarea asta in 2009, in luna iunie. Cazul impotriva mea a inceput in septembrie, dupa aceasta informare. Cind am informat atunci la ICSID, i-am informat si pe Codruta Kovesi, si pe Daniel Morar, si pe toti. Nimeni nu m-a bagat in seama, decit sa ma faca puscariabil!

RT: Revin: ati informat autoritatile americane despre acele “adevaruri zdobitoare”?

MT: In decembrie 2011, cind am venit aici, inainte ca guvernul roman sa emita mandatul de extradare, am informat Senatul american, Comisia pentru Drepturile omului si pe domnul Phillip Gordon si le-am trimis toate documentele inainte de a se emite mandatul de arestare, aratind ca sint nevinovat si m-am aratat dispus sa ma intorc in tara, daca mi se asigura securitatea. Chiar si in puscarie, nu ma deranjeaza, ca pina acuma mi-o faceam! Ceea ce va spun e scris pe hirtiile pe care le veti putea filma daca veniti aici. Sint dispus sa vin in inchisoare pina mi se rejudeca cazul, sint dispus sa pun un asa-zis milion de euro pe care sint acuzat ca l-am delapidat, sa-l pun jos si sa spun stau aici, dar vreau sa cititi aceste hirtii! Nu se poate ca in cazul meu sa am sase expertize, o expertiza judiciara, o expertiza stiintifica, doua expertize extra-judiciare si asa mai departe si doar un raport al DNA si sa fiu condamnat in baza raportului DNA, iar sase expertize sa le scoti in afara cazului. Nu se poate! Este un mare, mare abuz si dovada de super-coruptie si executie politica. Eu n-am nicio treaba, dom’le, sa vin in tara si sa-mi fac puscaria, dar vreau sa mi se dovedeasca ca sint vinovat! Eu probez, dom’le, ca statul nu era actionar, n-am semnat eu contractele alea, eu plecasem. Intreprinderea aia, cum dracu’ o cheama, ICMUG, in care sint eu acuzat ca am facut cacat in ploaie, pe timpul meu este singurul an cind a obtinut profit si dupa mine a intrat in gaura, dupa plecarea mea. Mai departe, pe timpul meu este singurul timp in care ii cresc asset-urile si mie imi spui ca au scazut! Dupa mine se vinde 30% din patrimoniu, singurele asa-zise imobile pe care sint acuzat ca le-am vindut eu, dar nu le-am vindut eu, au fost vindute la valoarea contabila plus 150% sau 220%. Acele asset-uri fusesera cumparate de informatorul SIE Valerian Simirica cu sase luni de zile inainte, de la AVAS! Deci AVAS i le-a vindut subevaluate, asa ca unde e subevaluarea mea daca AVAS le-a vindut subevaluat si au fost vindute mai departe cu 150%, cu 220%? Unde e subeavaluarea? Si chiar daca ar fi, daca n-am facut-o eu, n-am semnat eu, de ce eu sint trimis in puscarie si aia care au semnat au fost martori?!

Tanjala Phillip gordonRT: Ati fost condamnat insa in baza unei hotariri judecatoresti! Sentinta e definitiva, cinci ani de puscarie cu executare. Banuiesc ca aveti sentinta…

MT: O am, bineinteles, s-a scris o carte, 75 de pagini, ca sa trebuiasca sa nu le citeasca nimeni si cererea de revizuire sau apelul sa fie de 100 de pagini ca sa nu citeasca, iar, nimeni si sa fie declarat inadmisibil!

RT: Pai, trimiteti-mi-o si mie pe e-mail, ca sa intelegem despre ce e vorba!

Tanjala se enerveaza:

MT: N-o sa intelegeti nimic, e o mare minciuna si un mare jiogodism! Nu-i nimic adevarat din ce scrie acolo! Rind cu rind, eu va prezint probele. In dispozitivul sentintei, lasind la o parte batutul apei in piua si minciunile pe 75 de pagini, in dispozitiv zice “se condamna pentru” si zice: a subevaluat, a semnat, era administrator, a facut. Si, unu, n-am semnat, doi, nu eram administrator, trei, nu eu am decis, ci AGA, patru, dispun ei in locul meu! Eu va voi face dovada ca erori de stat sint platite de oameni nevionovati. De exemplu, actualul ministru al Privatizarii, Stan Popa, de la APAPS, pe timpul acela era vicepresedinte al APAPS. Exista o nota de control inaintea privatizarii cu erori in ea, ei privatizau ce n-aveau. Si pe mine ma condamna ca am subevaluat ceea ce ei n-au vindut! Sau pentru ceea ce ei au vindut in fals! Si multe altele. I-am trimis zece hirtii si fuge de raspundere sa scrie, pentru ca in APAPS sint aceiasi care au privatizat si pe timpul ala, si ei stiu ca din urma ii paste gaia!

Mi-e clar ca Tanjala are meciul lui cu judecatorii si ca va sustine non-stop ca e nevinovat asa ca incerc o alta varianta, dar n-apuc sa termin intrebarea.

RT: Va citesc dintr-un articol in care se spune ca ati fost condamnat la cinci ani de inchisoare pentru ca activele dobindite de dumneavostra la preturi modice…

Tanjala intervine furios:

MT: Acel articol este publicat de fituica sau rahatul de post de radio al lu’ tovarasu’ Nita, care el ar trebui sa fie dupa gratii, nu eu, el era spagarul sef, nu eu! Toate privatizarile din judetul Brasov, investitorul social Fatih Kesser a fost adus in judetul Brasov de catre Constantin Nita prin Radu Dorinel care era consilier al PSD in Brasov si care a fost condamnat la sase ani de puscarie pentru spaga pe care a luat-o de la Fatih Kesser si i-a carat-o lui Nita!

RT: Ati facut si politica, domnule Tanjala?

MT: Da, ’92- ’96 am fost deputat PDSR, in legislatura respectiva.

RT: Si inainte de 1989 ati lucrat in Securitate?

MT: Nu, am fost ofiter in Directia de Contrainformatii a Armatei fiind coleg cu Pavel Corut si pleiada de rigoare.

RT: Si dupa 1989?

MT: Tot ofiter! Cind Gelu Voican a constituit “Doi si-un sfert” am facut parte din grupul care a desenat “casutele” lui “Doi si-un sfert” si-am coordonat noua judete de Politie din punctul de vedere al lui “Doi si-un sfert”. Asta pina cind mi-am dat demisia intrind in conflict cu Babiuc. Deci, eu am fost unul din primii 15-20 pe care i-a adunat Gelu Voican, i-a trimis la Pasapoarte sub conducerea generalului Rozoleanu si le-a zis, hai, faceti-l!

RT: Asta cind se intimpla? In ’90?

MT: In momentele Revolutiei, cind dvs. nu stiu citi ani aveati, va uitati la televizor dupa eroi! Eu eram la bordul elicopterului care zbura in Piata Operei la Timisoara.

In timp ce purtam dialogul cu Tanjala am avut timp sa arunc un ochi pe net la puzderia de rezultate in care aparea numele lui dupa o simpla cautare pe Google. Intr-un articol ceva mai vechi il gasesc mentionat alaturi de Mihai Stanisoara, fost deputat PDL, fost consilier prezidential, fost PNL. Tanjala a fost deputat de Mehedinti intre 1992 si 1996, Stanisoara este si acum parlamentar ales in judetul pastorit pina nu demult de celebrul Adrian Duicu. Dar nu numai Mehedintiul il leaga pe Tanjala de Stanisoara. Intr-o declaratie de avere de acum citiva ani a lui Stanisoara aparea ca l-ar fi imprumutat pe Tanjala, in nume personal, cu vreo 90.000 de dolari. Asa ca risc o intrebare:

Tanjala StanisoaraRT: Ce relatie aveti sau ati avut cu domnul Mihai Stanisoara?

Tanjala, altminteri foarte volubil pina atunci, devine, brusc, aproape telegrafic:

MT: Fiecare dintre noi a avut optiunile lui si politice si economice, separate, fara sa ne influentam unul pe altul.

RT: Sinteti prieten, totusi, cu domnul Stanisoara!, plusez eu.

MT: N-as putea spune asta! Pot sa spun ca am fost parteneri la un moment dat.

RT: In ce afacere?

MT: Inclusiv in Fabrica de Caramida. Detasindu-ne unul de altul si avind preocupari deosebite si eu fiind condamnat, el s-a distantat, si-a vazut de cariera lui, n-am mai vorbit la telefon, n-avem niciun contact.

RT: Iesirea domnului Stanisoara ca actionar din Fabrica de Caramida cind si cum s-a produs? V-a vindut dumneavoastra actiunile ?

MT: Da, mi-a vindut mie inapoi actiunile ca tot de la mine le cumparase. Asta a fost, undeva, in o mie noua sute…nu, cred ca a fost prin 2000 sau 2001.

RT: Va mai aduceti aminte si la ce pret?

MT: La acelasi pret la care i le vindusem, ca de la mine le cumparase si nu puteam sa ne speculam intre noi cind eram parteneri de vreo trei-patru ani!

RT: Despre ce suma vorbim, totusi?

MT: Nu-mi aduc aminte, dar toate actele sint declarate la Registrul Comertului!

RT: Deci, domnul Stanisoara a fost partener cu dvs. in aceasta afacere…

MT: Da, dar a fost pentru scurt timp… Daca-mi aduc bine aminte, de fapt, s-ar putea ca el sa-si fi vindut partea initial unei alte firme si pe urma firma aia mi-a vindut mie! Deci, s-ar putea sa fi gresit aici, nu Stanisoara sa-mi fi vindut mie…

RT: Si la acelasi pret, ati zis!

MT: Da, la acelasi pret. Pentru ca eram trei actionari, nu era societate pe actiuni listata la Bursa!

RT: Cine erau actionarii? Dumneavoastra, Stanisoara si mai cine?

MT: Si un partener din Iugoslavia.

RT: Aveati aceleasi procente in firma?

MT: Nu. Eu aveam 51% si ei, impreuna, 49%. Deci, fiind controlul la mine, nu puteau impune ei pretul actiunilor.

RT: Dumneavoastra ati fost actionar si la Nitramonia…

MT: Niciodata! Am fost director la Nitramonia, dar cumparatorul Nitramonia, firma S&P din SUA este firma unui informator al SIE, Simirica Valerian, prietenul domnului Priboi si al altora ca el, al generalului Rotaru si al altora…

La acest moment al interviului sint obligat sa deschid o paranteza ca sa puteti intelege despre ce este vorba in continuare. Mai ales ca apar nume grele si documente publicate in exclusivitate. Detalii, in Episodul 4 al acestei anchete.

Posted in Uncategorized | 8 Comments

Mihai Legatura dintre Tânjală si jaful de la Nitramonia Fagaras. Mihai Tânjală, condamnat la cinci de inchisoare cu executare in Romania, sta de trei ani in SUA unde a devenit patron de aeroclub. Episodul 2

Ce-ati zice daca ati afla ca un condamnat la cinci ani de inchisoare in Romania (sentinta definitiva pronuntata in decembrie 2011!), dat la un moment dat in urmarire internationala , e un prosper om de afaceri in SUA, Florida, fiind proprietarul unui aerodrom pe care-l administreaza impreuna cu sotia? Vi se pare incredibil? Ei bine, nu e incredibil, e cit se poate de adevarat! Va confirm personal ca asa stau lucrurile pentru ca am vorbit mai bine de o ora la telefon cu personajul respectiv, pe numele lui Mihai Tanjala, iar ancheta jurnalistica despre el, dublata de un interviu in exclusivitate si de documente absolut spectaculoase, o puteti citi in episoade pe acest blog. Acesta este Episodul 2 in care aflam despre ispravile lui Tanjala si ale partenerului sau de afaceri, Valerian Simirica, la Nitramonia Fagaras. O fosta intreprindere de stat de care s-a ales praful!

Cazul Nitramonia

(o parte din informatiile prezentate mai jos au fost publicate in Monitorul de Fagaras din 05.11.2012)

Despre Nitramonia-Fagaras s-au scris mii de pagini: articole de presa, rechizitorii ale procurorilor, rapoarte ale Curtii de Conturi. Cel mai important combinat al Romaniei de dinainte de 1989 a fost pus pe butuci de cirdasia unui grup alcatuit din politicieni post-revolutionari, fosti securisti deghizati in oameni de afaceri si fosti activisti PCR. Teodor Suteu, director la Nitramonia din 1966 pina in 1990, povesteste intr-un interviu aparut in Monitorul de Fagaras ca in perioada comunista in combinat lucrau 10.000 de angajaţi. Pentru că în Nitramonia se făcea „producţie specială”, în întreprindere erau trei birouri ale Securităţii, iar in secţiile speciale nu era nimeni angajat până nu devenea informator. La negocierile comerciale la care a participat de-a lungul anilor, Suteu sustine ca a fost tot timpul însoţit de ofiţeri sub acoperire care lucrau la firmele de comerţ exterior. Daca veti avea rabdarea sa cititi aceasta ancheta pina la sfirsit veti vedea de ce acest amanunt este deosebit de important.

Pina la momentul acela e bine sa va reamintesc ca Nitramonia a fost la un moment dat privatizata de o firma condusa de numitii Mihai Tanjala si Valerian Simirica. Mihai Tanjala a fost ofiter acoperit al Contrainformatiilor Militare inainte de 1989 si ofiter “doi si-un sfert” pina in 1992, iar partenerul lui, Valerian Simirica, “americanul”, se pare ca era infiltrat de Securitate in comunitatea romanilor din Chicago. Afirmatiile legate de calitatea de turnator la Securitate a lui Simirica si, mai apoi, de colaborator al SIE, ii apartin lui Mihai Tanjala si le veti putea citi intr-un interviu cu acesta pe care-l voi publica intr-un episod viitor al acestei anchete. In acelasi interviu veti afla si alte detalii despre implicarea oamenilor din serviciile secrete dupa 1989 in marile tunuri post-decembriste, de la privatizarea fostelor intreprinderi de stat si pina la afacerile cu despagubiri in bani si actiuni la Fondul Proprietatea. Deocamdata insa, sa revenim la cazul Nitramonia.

“Baietii destepti” si Nitramonia

In 2002, statul roman, prin APAPS, avea 79,05% din actiunile Nitramonia, restul fiind impartite intre SIF cu 12,7% şi persoane fizice cu 8,2%. Societatea avea un capital social de 274 miliarde de lei vechi, datorii de 1500 miliarde de lei vechi, creanţe de 400 miliarde de lei vechi şi 1900 angajaţi. Era condusă de 8 directori executivi şi un director general. Producţia era întreruptă. Intre 1990 si 2002, directorii combinatului au fost numiti exclusiv pe criterii politice. Produsele Nitramonia aflate în stocuri mari au ajuns la firme ale unor “baieti destepti” care n-au mai achitat niciodată contravaloarea mărfurilor ridicate. Creantele Nitramonia (bani care n-au mai fost niciodata recuperati) se ridicau la un moment dat la peste 400 de miliarde de lei.

De la turcul Kesser, la “americanii” Simirica si Tanjala

Privatizarea Nitramonia a fost demarata de fostul ministru al Privatizării, Ovidiu Muşetescu. Investitorul ales a fost compania Flecher Group condusa de turcul (de origine kurda) Fatih Kesser. A inceput un imens scandal de presa pentru ca Oficiul pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor informase Parchetul de pe langa Curtea Suprema de Justitie inca din martie 2000 asupra activitatilor ilicite desfasurate de Fatih Kesser pe teritoriul Romaniei. Acesta reusise prin intermediul a 16 firme-fantoma sa scoata din Romania peste 40 de milioane de dolari incasind ilegal TVA de peste 7,5 milioane de dolari. In plus, reprezentantul Asociatiei Romane a Bancilor in cadrul Oficiului Pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Doru Bulata, declara la vremea respectiva ca in anul 2000 fusese depistat un lant de 51 de firme implicate intr-o vasta operatiune cu marfuri de contrabanda, din care au fost obtinute peste 3.000 de miliarde de lei. In acest lant erau implicati 54 de cetateni straini, intre care si Kesser, acesta reusind sa transfere in afara tarii mai multe milioane de dolari, sub acoperirea unor importuri fictive. Desi acuzat de spalare de bani si plasat in arest preventiv, Kesser a fost eliberat din puscarie de celebra judecatoare Sofica Dumitrascu, aceeasi care l-a lasat liber si pe Omar Haysam dupa scandalul jurnalistilor rapiti in Irak, invitindu-l, practic, sa fuga din Romania, lucru care s-a si intimplat de altfel. Turcul Kesser n-a fugit insa si era cit pe ce sa puna mina pe combinatul din Fagaras. Scandalul declansat in presa l-a facut pe Ovidiu Musetescu sa-l elimine pe turc din ecuatia Nitramonia. In locul turcului au venit insa “investitorii americani” Simirica si Tanjala prin firma S&T Oil Equipment and Machinery Ltd. Illinois care a preluat Nitramonia in 2003 prin cesionarea contractului de la Flecher Group. simirica si tanjala

Nitramonia pe butuci. Marele jaf si impartirea prazii

Pe 26 aprilie 2004, Nitramonia se divizeaza in opt societati mai mici: şapte preiau activele, dar fără datorii, iar Nitramonia SA- mamă, preia toate datoriile şi intră în faliment.
Traian Basescu vorbeste despre jaful de la Nitramonia, iar Curtea de Conturi demonstrează că AVAS a fost complice la acest jaf. In contabilitatea societăţii este identificata o asa-numita “taxa de inteligenţă” in valoare de o jumătate de milion de dolari, dedusa ca fiind cheltuială impozabilă. Erau, de fapt, banii folositi pentru spaga, spun mai multe surse citate de jurnalisti la acea vreme.

Simirica “divorteaza” de Tanjala. Sau invers. Apar dosarele si procurorii

Anul 2005 e anul in care Tînjală şi Simirică incep sa se certe. La “partaj”, Nitramonia-mamă ii revine lui Tanjală, restul lui Simirică. Ingineriile de la Nitramonia ajung si pe masa DIICOT, moment in care Simirică dispare o vreme în SUA, iar Tanjală intra in combinatii cu unii localnici pentru a-şi însuşi active ale fabricii: serele, cantina, hotelul de la Sâmbăta de Sus, păstrăvăria. În cazul serelor îi găseşte pe brasovenii Sebastian Grapă şi pe Adrian Neag, iar în cazul hotelului şi al păstrăvăriei lucreaza cu amici din Lugoj şi din Germania. Ceilalţi “pui” ai Nitramonia încap pe mîinile unor directori locali, numiţi de PNL şi PDL, care vînd mai tot de pe platformă.

AVAS reziliaza contractul cu “americanii” Simirica si Tanjala

Pe 15 februarie 2005, AVAS reziliază contractul cu S&T. Urmeaza un proces care ajunge pina la Washington, la ICSID (International Centre for Settlement of Investment Disputes). In 2010, Valerian Simirica pierde insa procesul cu statul roman, neavind 150.000 de dolari pentru a achita taxele aferente judecatii. Cantina Nitramonia ajunge la Sebastian Grapă, mina dreapta a lui Aristotel Căncescu, serele sînt tăiate de Adrian Neag, mîna dreaptă a lui Grapă (condamnat la închisoare în martie 2005 în cazul Automobil Service SA Făgăraş şi la plata a 4 miliarde de lei vechi despăgubiri civile), iar hotelul şi păstrăvăria din patrimoniul Nitramonia ajung la Mihai Tînjală. E momentul sa ne intoarcem la acest personaj si sa ne concentram pe afacerea IICMUG, dar si pe o alta despre care n-am pomenit pina acum: o controversata cerere de despagubire in actiuni la Fondul Proprietatea. Suma despre care vorbim este imensa, peste 100.000.000 de euro. Iar numele vehiculate, veti vedea, fac toti banii! Detalii, in Episodul 3 al acestei anchete.

 

Posted in Uncategorized | 3 Comments

Condamnat la cinci ani cu executare in Romania, patron de aerodrom in SUA, nicio zi de puscarie. Primul episod al unei anchete jurnalistice care nu va putea ramine fara raspunsuri din partea autoritatilor

Ce-ati zice daca ati afla ca un condamnat la cinci ani de inchisoare in Romania (sentinta definitiva pronuntata in decembrie 2011!), dat la un moment dat in urmarire internationala , e un prosper om de afaceri in SUA, Florida, fiind proprietarul unui aerodrom pe care-l administreaza impreuna cu sotia? Vi se pare incredibil? Ei bine, nu e incredibil, e cit se poate de adevarat! Va confirm personal ca asa stau lucrurile pentru ca am vorbit mai bine de o ora la telefon cu personajul respectiv, iar ancheta jurnalistica despre el, dublata de un interviu in exclusivitate si de documente absolut spectaculoase, o veti putea citi in citeva episoade pe acest blog. Iar daca va spun ca respectivul condamnat a fost ofiter de contrainformatii inainte de 1989, apoi fondator al “celebrei” UM 0215 (mai cunoscuta ca “Doi si-un sfert”), apoi deputat PDSR, om de afaceri controversat si pretendent al unor despagubiri cu titluri de proprietate avind o valoare care bate spre 100.000.000 de euro sper ca v-am captat atentia!

Episodul 1
Condamnat la cinci ani de inchisoare cu executare, nicio zi de puscarie

In iunie 2009, procurorii DNA, Serviciul Teritorial Bucuresti – Biroul Teritorial Slobozia l-au trimis in judecata pe Mihai Tanjala, fost administrator al SC ICMUG SA din Giurgiu (fosta Intreprindere de Constructii si Utilaje Grele, Giurgiu). Era acuzat ca in 2004, in calitate de administrator al SC „ICMUG” SA, societate la care statul era actionar, a dispus sa fie vindute doua active din patrimoniul societatii la valori mai mici decit valoare lor reala: o cladire administrativa si un ansamblu de blocuri in constructie, inclusiv terenul aferent. Procurorii considerau ca vinzarea s-a facut la preturi modice catre firme controlate de inculpat si de membrii familiei sale, pentru ca ulterior sa fie revandute la preturile de piata, Tanjala obtinand pentru sine, in mod necuvenit, aproape o jumatate de milion de euro. Dupa mai bine de doi ani de procese, pe 15 decembrie 2011, Mihai Tanjala a fost condamnat definitiv la cinci ani de inchisoare cu executare, dar n-a ajuns nicio zi in puscarie. La aceasta ora este stabilit in SUA, Florida, unde este proprietarul unui aerodrom, SEMINOLE LAKE GLIDERPORT, pe care l-a achizitionat cu 2.600.000 de dolari pe pamint american inca din anul 2008.

Tanjala cu sotiaICMUG Giurgiu scoasa la privatizare

Pe 6 mai 2003, Ziarul Financiar nota citind un comunicat al APAPS ca singura oferta pentru preluarea producatorului de utilaj petrolier si minier ICMUG Giurgiu, scoasa la privatizare, a venit din partea unei companii americane, S&T Oil Equipment and Machinery Ltd. Illinois. La acea vreme, Autoritatea pentru Privatizare detinea 99,12% din capitalul social al IGMUG, restul fiind in proprietatea actionarilor rezultati in urma programului de privatizare in masa. Capitalul social al ICMUG Giurgiu era de 87,9 miliarde lei, iar pachetul de actiuni detinut de stat la societatea din Giurgiu fusese scos la vanzare la sfarsitul lunii martie 2003. ICMUG era o fosta intreprindere “de stat” care se ocupa cu proiectarea, producerea, repararea si comercializarea de utilaj petrolier si minier, precum si a echipamentelor de foraj hidro-geologice. Inca din 27 septembrie 2002, la ICMUG Giurgiu se instituiese procedura de administrare specială prin Ordinul nr.86 al ministrului APAPS, care preceda perioada de pregatire in vederea privatizarii.

ICMUG preluata de “investitori strategici americani”

Pe 30 mai 2003, firma S&T Equipment and Machinery Ltd inregistrata in SUA a cumparat pachetul majoritar de actiuni al ICMUG SA cu mai putin de 320.000 de dolari. Romania Libera scria in anul 2006 ca a fost vorba de o privatizare “cu dedicatie” avind in vedere ca societatea giurgiuveana detinea active in valoare de aproximativ 3,5 milioane de dolari la care se mai adaugau si terenurile societatii, majoritatea situate in Zona Libera Giurgiu, ceea ce le conferea o valoare foarte mare pe piata imobiliara. In contractul de privatizare se stipula ca firma S&T avea obligatia ca pe o durata de cinci ani sa realizeze esalonat investitii pentru dezvoltarea ICMUG in valoare de 2,8 milioane de dolari. Potrivit programului de investitii, pana pe 30 mai 2006, valoarea cumulata a aportului de capital ar fi trebuit sa fie de 1.520.000 de dolari. Mai mult, cumparatorul actiunilor se obliga sa constituie garantii a caror valoare sa o acopere integral pe cea a investitiilor. S&T insa nu a respectat nici una din aceste clauze, scria jurnalistul Sorin Ghica intr-un articol din 12 aprilie 2006 publicat sub titlul “Masini Grele Giurgiu SA, devalizata de propriii actionari”.

In acelasi articol se mentioneaza ca americanii veniti ca “investitori strategici” la ICMUG au vandut active in interes propriu, au cesionat ilegal o parte din actiunile firmei, nu au respectat contractul privind programul de investitii si ca intreprinderea giurgiuveana care fabrica pe vremuri utilaje de foraj petrolier si minier, foarte cautate pe piata externa, a ajuns sa produca doar confectii metalice, ca orice banal atelier de lacatuserie.

Cine erau “americanii” veniti la ICMUG

Valerian Simirica si Mihai Tinjala (foto), proprietarii firmei americane S&T Equipment and Machinery Ltd. ( de fapt, Simirica & Tanjala Equipment and Machinery) erau, de fapt, doi romani get-beget prezentati ca “investitori strategici” americani.

simirica si tanjalaMihai Tanjala s-a nascut in Romania in 1957. A absolvit Academia Militara si ASE Bucuresti fiind specializat in inginerie aviatica, economie, finante-banci si relatii internationale. Inainte de 1989 a fost ofiter de contrainformatii in Directia de informatii a Armatei, iar din decembrie 1989, potrivit propriilor declaratii, a fost pus de celebrul Gelu Voican Voiculescu sa infiinteze inca din primele zile de dupa caderea lui Ceausescu, celebra UM0215 mai cunoscuta ca UM “Doi si-un sfert”, serviciul secret al Ministerului de Interne. In perioada 1992-1996, Tanjala a fost deputat PDSR si a inceput primele afaceri la scara mare. In 2003 l-a intilnit pe Valerian Simirica, un cetatean american de origine romana fugit din tara in anii ’70. Simirica se stabilise la Chicago unde comunitatea romaneasca era una foarte numeroasa, formata din aproape 60.000 de persoane. Tanjala sustine ca l-a intilnit pe Simirica in 2003, la New York, printr-o cunostinta comuna, cind a participat intr-o delegatie de oameni de afaceri romani la citeva intilniri de business dincolo de Ocean. Au decis atunci sa faca afaceri impreuna.
Dintr-un document semnat de avocatul lui Mihai Tanjala pe care il puteti consulta mai jos, in original, rezulta ca in acelasi an, 2003, Valerian Simirica a cumparat prin firma “S&T Oil Equipment and Machinery LTD (prescurtat, “S&T”) doua companii detinute de statul roman. Vinzarea s-a facut prin APAPS (devenita AVAS) care administra privatizarea companiilor de stat. Cele doua companii cumparate de investitorul “american” Simirica erau combinatul Nitramionia- Fagaras si ICMUG S.A. Giurgiu. Conditiile privatizarii erau clasice: pastrarea locurilor de munca, investitii, respectarea normelor de mediu si, desigur, mentinerea in activitate a intreprinderilor. In caz contrar, APAPS isi rezerva dreptul de a anula contractele de privatizare, iar companiile se reintorceau in proprietatea statului roman.

Avocat Tanjala 1Avocat Tanjala 2

 

 

 

 

 

 

Avocat Tanjala 3Avocat Tanjala 4

 

 

 

 

 

 

Avocat Tanjala 5Avocat Tanjala 6

 

 

 

 

 

 

 

Avocat Tanjala 7

Avocatul lui Mihai Tanjala sustine ca Valerian Simirica i-a propus clientului sau sa-si imparta in mod egal cele doua companii achizitionate de la APAPS, respectiv Nitramonia si ICMUG Giurgiu. Mai mult, Tanjala sustine ca i-a platit 1.320.000 de dolari lui Simirica (din care 770.000 de dolari sub forma unor contracte de vinzare-cumparare pentru doua imobile proprietate personala si 550.000 de dolari cash!), dar ca nu a primit niciodata actiuni sau alte documente din care sa rezulte ca este co-proprietar la cele doua companii. Vreme de doi ani dupa privatizare, se mentioneaza in documentul citat, Tanjala a fost administrator unic mai intii la Nitramonia Fagaras si, mai apoi, si la ICMUG Giurgiu. Sint ani multi de cind de ambele intreprinderi s-a ales praful. Tanjala sustine insa ca declinul lor economic a inceput dupa plecarea lui din functia de administrator si ca sub mandatul lui amindoua au fost profitabile. Procurorii, Curtea de Conturi si nu in ultimul rind presa, sustin contrariul. Iar jaful de la Nitramonia si de la ICMUG a inceput sa iasa la iveala in 2005 cind au intrat procurorii DNA pe fir. Era tirziu insa: ca in atitea alte cazuri, Nitramonia si ICMUG erau deja devalizate de activele valoroase si incepusera sa fie taiate pentru fier vechi.

 

707nitra2707nitra1Ministrul pentru Privatizare de la acea vreme, Gabriel Zbircea, a anulat contractul de privatizare al “americanilor” de la S&P pentru “Nitramonia”, dar, dupa cum puteti vedea din fotografiile alaturate, situatia de la Nitramonia era critica. Anularea contractului de privatizare pentru Nitramonia, problemele cu DNA si, desigur, neintelegerile legate de bani au stricat prietenia dintre “partenerii” Simirica si Tanjala. In episodul urmator al acestei anchete vom dezvolta putin “ispravile” facute de “americanii” Simirica si Tanjala la Nitramonia pentru a intelege mai bine cine sint personajele si ce misiune au avut in privatizarea unor intreprinderi romanesti. Si nu numai. Stati pe receptie, urmeaza alte documente si fotografii, plus declaratii uluitoare dintr-un interviu cu fugarul Mihai Tanjala!

 

Posted in Uncategorized | 5 Comments

Cum a fost cu “Mihalache” si cu partidul “Forta Buna”. Episodul 1

Miercuri, 26 noiembrie

Dupa o noapte in care, cam ca de obicei, m-am culcat tirziu, spre dimineata adica, imi fac un ceai negru si deschid computerul sa citesc ziarele. Imi cad ochii pe o stire din Evz si o citesc de doua ori convins ca nu vad bine:Mihalache evzDupa 20 de ani de presa am invatat sa citesc altfel stirile. Imi dau rapid seama ca domnul Mihalache si-a comandat niste “baloane de incercare” sa vada cum reactioneaza opinia publica in legatura cu posibila lui numire in functia de sef al Cancelariei Prezidentiale. Citind propozitia “Acesta a confirmat informatia pentru EvZ“, realizez ca e, totusi, mai mult decit atit. Mi se pare inadmisibil si incep sa postez in cascada pe FB mai multe comentarii critice in legatura cu varianta Mihalache- sef la Cancelaria Prezidentiala. Primul dintre ele a fost postat la ora 12.48 dupa cum se poate vedea mai jos:

Mihalache FB TurcescuIn citeva zeci de minute descopar un clip electoral al lui Mihalache din 2008, an in care era membru PSD si se mindrea cu amicitia unor personaje precum Ion Iliescu, Adrian Nastase, Calin Popescu Tariceanu, Victor Ponta, Titus Corlatean sau George Maior. Fac print-screen-uri si le postez rapid pe FB la ora 1.36 PM:

Mihalache FB Turcescu 2Din fericire, reactia prietenilor mei de pe FB este prompta: se aduna sute de comentarii pe pagina Robert Turcescu, iar multi dintre cei ce se arata intrigati de posibila nominalizare a lui Mihalache la dreapta la Iohannis incep sa scrie comentarii incarcate de indignare si pe pagina de FB a presedintelui ales. Intre timp, descopar un interviu cu Mihalache aparut in Gazeta de Maramures, luni, 24 noiembrie 2014, in care acesta sublinia ideea ca va fi sef al Cancelariei Prezidentiale. La ora 5.26 PM il postez pe pagina de FB:

Mihalache FB Turcescu 3Fac repede un colaj foto in Power Point si-l public la ora 5.52 PM pe pagina mea de FB solicitindu-i domnului Iohannis o pozitie publica:

Mihalache FB Turcescu 4Intre timp, din nefericire, din ce in ce mai multe site-uri de stiri dau ca sigura numirea lui Mihalache in fruntea Cancelariei Prezidentiale. Mi se pare incredibil, dar nu-mi pierd speranta, si cred in continuare ca e vorba doar de o gluma proasta:

Mihalache FB Turcescu 5Oamenii lui Mihalache incep contraatacul: cei de la stiripesurse.ro ma iau “la misto” incercind sa acrediteze ideea ca Mihalache e bun, iar Turcescu-acoperitul e rau cu un personaj politic atit de capabil. Le dau o replica tot pe FB:

Mihalache FB Turcescu 6Intre timp, inainte de emisiunea “100% cu Robert Turcescu” de la Nasul TV, aflu pe surse si in exclusivitate o lista extinsa a posibililor viitori consilieri prezidentiali. O public pe FB la 7.22 PM, vorbesc despre subiect si in emisiune impreuna cu invitatul Cristian Diaconescu:

Mihalache FB Turcescu 7Toata noaptea de miercuri spre joi citesc blogul lui Mihalache, fac capturi din postari, dau share la articole, atrag atentia asupra personajului si ies de pe FB undeva, dupa miezul noptii, cu speranta ca presedintele ales va avea cit de curind o pozitie publica lamuritoare.

Mihalache FB Turcescu 8

Joi, 27 noiembrie

De dimineata incep sa apara zvonurile cum ca Iohannis ar fi renuntat la nominalizarea lui Mihalache. Pe pagina de FB a presedintelui ales, nicio vorba. Pe la prinz mai fortez o reactie din partea domnului Iohannis. Mai in gluma, mai in serios, vorbesc despre multumiri din partea “Partidului Facebook“:

Mihalache FB Turcescu 9Domnul Iohannis e in continuare tacut in legatura cu subiectul Mihalache desi pagina de FB a presedintelui ales e bombardata de comentarii in care i se cer lamuriri in legatura cu viitorul sef al Cancelariei Prezidentiale. E momentul in care imi dau seama ca e nevoie de mai mult decit atit. E nevoie de o “forta de reactie rapida”, de un fel de “societate civila online” in stare sa reactioneze coagulat si cit mai omogen in astfel de situatii. Asa ca propun ideea crearii unei pagini FB intitulata “Partidul Forta Buna”. Anticipez reactiile ( ele n-au intirziat sa apara!) cum ca vreau sa-mi fac partid, ca vreau sa confisc “revolutia online”etc., dar la cite comentarii de genul asta am vazut de-a lungul timpului de la Gadea si ai lui sau de la altii, decid ca merita facuta o incercare. Stiu, puteam sa-i spun “Asociatia Forta Buna”sau ceva de genul asta, dar dati-mi voie sa cred ca introducerea sintagmei “partid” a avut un mai mare ecou! S-a si vazut de altfel! Asa ca joi, 27 noiembrie 2014, la ora 3.43 PM am lansat pagina de FB a Partidului “Forta Buna”. Din motive de copyright nu-i puteam spune “Partidul Facebook”, dar am vrut sa pastrez acronimul FB. Oricum, titlulatura e provizorie!

Mihalache FB Turcescu 10Au urmat multe mesaje de incurajare, dar si injuraturi. Clasic, as zice. Un lucru e cert: pagina are aproape 6000 de like-uri in patru zile! Nu e rau, nu stiu nici daca e foarte bine. Am fixat o tinta de 50.000 de like-uri pina la Revelion din dorinta de a vedea capacitatea de mobilizare a societatii civile care sta “de veghe” pe Facebook. O mai spun inca o data si aici: nu vreau sa intru in politica, n-am ambitii de genul asta, dar mi-ar placea sa cred ca episodul din 16 noiembrie al mobilizarii extraordinare din online, n-a fost un accident. Daca se aduna 50.000 de like-uri pina de Revelion pe aceasta pagina inseamna ca se poate trece din spatiul virtual in lumea reala cu o formatiune politica noua. Am ideea unui congres online, dezbaterea online a unui statut, votarea unor structuri de conducere in acelasi mod etc. Dar, toate la vremea lor. Pina atunci constat, punctual, ca domnul Iohannis a reactionat in cele din urma, dupa un apel al intelectualilor publicat in Revista 22, si a dat de inteles ca se lipseste de Mihalache. Bun, victoria intelectualilor sa fie! N-am ambitia de a-mi fi recunoscuta viteza de reactie. La urma urmelor, e meritul celor care au inteles pericolul “Mihalache” si ma bucur ca multi dintre ei sint in lista mea de prieteni pe FB. Dar atrag atentia ca astfel de episoade si de derapaje vor mai fi. De aceea e nevoie de un loc in care sa ne adunam si de acolo sa atragem atentia asupra acestor derapaje ori de cite ori ele vor mai aparea. Pagina de FB a partidului “Forta Buna” poate fi un astfel de loc. Si nu confiscam nimic, nu luam pe nimeni cu arcanul, nu obligam pe nimeni sa dea like. Cine vrea, poate crea inca o pagina de genul acesta, doua, noua. Dar pina atunci, fight, like & share!

P.S. In curind, episodul 2 cu raspunsuri pentru Sorina Matei, dar si pentru “ei”. Plus alte lamuriri necesare despre partidul “Forta Buna”.

 

Posted in Uncategorized | 39 Comments

Vorba lu’ Dinica: tara mica, mese putine! Revelion cu Ponta, Ghita, Calcan si primarul condamnat de la Targoviste

Pentru ca se poarta pozele, iata citeva instantanee facute la trecerea dintre ani. Dintre anii 2009-2010. Pe vremea in care PSD si PDL incercau “marea” guvernare impreuna. Fara comentarii.

Cadrul 1:

Blog 4daciana-victor-ponta-si-fetita-lor-irinaCadrul 2:

Blog 2 sebastian-ghita-proprietarul-asesoft-impreuna-cu-sotia-si-baietelul-octavianCadrul 3:

Blog 1monica-brosovszki-impreuna-cu-sotul-ei-primarul-din-targoviste-gabriel-borigaCadrul 4:

Blog 3 dana-si-valentin-calcan

Daca aveti chef si de un publi-reportaj de la fata locului cititi AICI. Plus alte instantanee.

P.S. Special pentru domnul Victor Ponta: pozele sint asumate, la vedere, de Q Magazine- Floriana Jucan.

Posted in Uncategorized | 28 Comments

Puie-ti-s mosmagii?

Fotografia data publicitatii azi cu Ponta si Ghita la club in Dubai nu m-a surprins. Sint ani multi de cind urmaresc, investighez si comentez viata si activitatea lui Victor Ponta. Cind am lansat “Ponta, guvernam si noi ceva?” m-am gindit ca expresia surprinde in cinci cuvinte un mod de viata al celui ce a devenit vremelnic sef de partid si prim-ministru, caracterizat prin superficialitate, dorinta teribila de a arde etape, arivism, lene si tupeu. Victor Ponta e produsul “exemplar” al anilor de tranzitie. Omul e defect. A luat tot ce-a fost mai rau din vietuirea romaneasca de dupa ’89. Si-a dorit sa fie repede tot ce si-a dorit. A vrut sa fie vocal, vizibil, vedeta, sa aiba bani, glorie si recunoastere, fara rabdare, lipsit de substanta si inconjurat de toti cei care i-au promis sau i-au facilitat “devenirea”in cel mai scurt timp posibil. O lunga perioada de timp i-a mers, azi pare ca i se infunda.

Victor Ponta n-a fost surprins in club in Dubai pentru ca n-a facut niciun efort sa se ascunda. Pur si simplu, asa e omul. Nenumarati fosti colegi de-ai lui, de la cei de liceu pina la cei din partid sau din guvern stiu si spun cum e, de fapt, Victor Ponta. In primul rind, e lenes. De pe vremea in care era procuror n-a ramas in urma lui decit o subtire mapa profesionala, apoi, ca sef al Corpului de Control s-a ocupat mai ales de afaceri marunte, iar ca sef al TSD n-a fost in stare sa dea lumii politice romanesti decit o noua generatie de clone politice croite dupa chipul si asemanarea lui. La PSD, ca sef de partid a preferat coabitarea comoda cu stafiile din Kiseleff, iar ca sef de guvern s-a inconjurat de yesmeni care l-au adulat mai ales pentru lenea lui. Pentru ca lenea sefului e bucuria subalternilor. Cu un sef lenes care nu citeste hotariri de guvern sau, daca depune efortul de a le citi e totuna pentru ca nu le intelege, subalternii isi pot face de cap, iar asta o puteti traduce simplu prin trafic de influenta si coruptie. Cind Traian Basescu a spus de nenumarate ori ca “premierul Ponta e profund corupt” sint sigur ca la asta se referea: la putregaiul din subordinea lui Ponta, la mizeria aparatului guvernamental condus de premierul incapabil sa gestioneze cu adevarat treburile guvernamentale.

Victor Ponta n-a plecat in concediu de odihna. El a fost tot timpul un “odihnit”, adica genul de individ care a cautat in functia de prim-ministru o noua trambulina spre urmatoarea pozitie sociala in stare sa-i asigure mersul inainte spre traiul lipsit de griji sau, ma rog, cit mai putin lipsit de griji. Cineva sau mai multi i-au explicat ca presedintia e locul potrivit in care sa-si continue visul caldut al vietii comode pe care o indragea atit de mult. Si-a facut calculele si a zis ca daca trage putin de el s-ar putea sa-i iasa. Nu s-a fortat prea tare, mizind pe o reteta devenita clasica, in care se amesteca afise si vorbe multe cu citeva vizite electorale. I s-a taiat pe 16, dar sint convins ca n-a suferit prea mult, iar concediul din Dubai cu Ghita e mai mult decit edificator. De fapt, Ponta vrea sa scape de functia de prim-ministru. A facut bani, e tinar, macar sa apuce sa cheltuiasca tot ce-a agonist in ultimii ani, numai el stie (deocamdata!) cum. Asa ca as putea face pariu ca poza din club nu-l deranjeaza prea tare. Ba, as zice chiar ca il scuteste de o agonie prelungita in functia de premier. Oricum n-avea chef sa-si bata capul cu bugetul, necum sa gaseasca solutii pentru a implini macar o parte din promisiunile electorale. Victor Ponta vrea, pur si simplu, sa scape din strinsoarea guvernarii. Vrea sa fie liber, vrea sa fuga. La urma urmelor, ce-i mai trebuie? Probabil ca deja ii e dor de partidele de baschet cu baietii si de raliuri, ce atita bataie de cap cu politica si cu guvernarea?

Victor Ponta se va duce, dar nu de la fotografia din Dubai i se va trage. Se va duce pentru ca, de fapt, asa a fost el dintotdeauna: un aventurier in politica romaneasca, un neica-nimeni cules de pe strazile Parisului in 1990 si crescut la sinul unor grupuri de interese care i-au data sa suga bani si glorie pina in ziua in care l-au crezut suficient de mare incit sa merga singur spre cea mai inalta functie in stat de unde urma sa le pazeasca “baietilor destepti” linistea si pacea in necontenita operatiune de praduire a Romaniei. Li s-a infundat pentru ca n-au luat in calcul handicapul major de care suferea biata marioneta, desi ar fi putut sa intuiasca dezastrul inca din vremea scandalului cu “doctoratul”: ca orice Pinocchio lui Ponta ii place mai mult la circ decit la scoala. Plus vorba ceea: puie-ti-s mosmagii?

Posted in Uncategorized | 106 Comments

Adevarul despre cum a ajuns Ponta la Paris si dispensa care l-a facut din repetent, candidat la presedintie

 

Aventura pariziana a lui Victor Ponta despre care scriu azi isi are originile in primele zile ale Revolutiei din 1989. La acea vreme, premierul de azi, posibilul presedinte de miine, era un tinar licean utecist in clasa a XI-a C a liceului industrial Ion Neculce din Capitala. O clasa cu profil “electrotehnica”, in care invatau peste 40 de liceeni, printre care, asa cum spuneam, Victor Ponta, dar si cea care avea sa-i devina sotie citiva ani mai tirziu, domnisoara Roxana Elena Bora.

In acea perioada, liceul Ion Neculce, situat in apropierea bulevardului Titulescu din Capitala, linga fostul sediu al primariei Sectorului 1 (aflat de ani multi intr-un prelungit proces de renovare) numara nu mai putin de opt clase a XI-a, numerotate de la A la H, fiecare dintre ele cu un numar cuprins intre 30 si 43 de elevi (asa erau vremurile). Clasa lui Victor Ponta avea cei mai multi elevi, 43 la numar.

Pe 25 decembrie ’89, chiar in ziua in care Ceausescu era impuscat, a inceput emisia primului post de radio independent din Romania. O anume Fadia Dimerdji, DJ la radio Nova Paris, a adus un set de “scule” si asa a pornit emisia unui radio care avea sa emita initial de la Casa Scriitorilor, in banda vest a FM-ului.  Programul radioului, in adevaratul sens al cuvantului, a inceput sub numele de Nova 22 abia din februarie 1990 pe frecventa 92.7 Mhz. Tot cam pe atunci, studioul Nova FM s-a fixat pentru o perioada in cladirea Primariei Sectorului 1, aflata gard in gard cu liceul “Ion Neculce”.

Era vremea “ajutoarelor”. Francezii, dar si multe ale natii, trimiteau la Bucuresti camioane cu haine, carti, alimente, medicamente si multe alte minuni ale lumii occidentale. Si tot cam pe atunci au inceput sa apara si invitatii pentru tinerii romani in tari din vestul Europei. Intre profesorii si elevii de la liceul Ion Neculce si francezii care sustineau Radio Nova 22 s-a creat in scurt timp o relatie de amicitie care avea si o dimensiune reciproc avantajoasa: radioul putea folosi generoasa sala de sport a liceului pentru organizarea uner evenimente sau concerte, iar profesorii si elevii liceului beneficiau la schimb de inlesnirea unor vizite de scurta durata in Franta. De obicei, aceste excursii aveau durata de doua saptamini si erau organizate, in special, de celebra profesoara de franceza Felicia Mihai. Ii spun celebra fara urma de ironie pentru ca doamna Mihai este autoarea a numeroase manuale de limba franceza.

Felicia Mihai 2La acea vreme, 1990-1991, directorul liceului Neculce era profesorul Nasta, decedat intre timp, iar diriginta clasei a XI-a C in care invata si elevul Victor Viorel Ponta era profesoara de sport Doina Marcela Campineanu (mama lui Mihai-Miki Campineanu de la “Suie Paparude”). Profesoara de istorie a domnului Ponta a fost doamna Stamatoiu, iar daca numele ei nu va spune nimic aflati ca era sotia celebrului Aristotel Stamatoiu, fostul şef al Centrului de Informaţii Externe din cadrul Directiei Securitatii Statului. Cu alte cuvinte, sotia sefului SIE de azi. De altfel, gard in gard cu liceul Neculce era si sediul UM 0920/ V1 – Spionaj Politico-Economic pe Europa, situat exact in spatele Primãriei Sectorului 1. Parca incepe sa se lege, nu-i asa? Sa povestim in continuare insa, mai avem multe de descoperit!

In primele luni ale anului 1990 soseste o invitatie pentru un grup de tineri liceeni de la Ion Neculce pentru o vizita de trei saptamini in Franta, la Nancy. E vremea acum sa-i dam cuvintul chiar domnului Victor Ponta care pe data de 19.11.2010 poveste intr-o postare pe blogul personal urmatoarele:

Da, m-am “imbatat” cu aerul libertatii la inceputul lui 1990 (ca noi toti cred), aveam abia 17 ani si toata lumea imi statea inainte. Dupa serile din Piata (Piata Universitatii, n.m) dar si dupa alegerile din 20 Mai, atmosfera s-a “dezumflat” si fix pe 13 iunie dimineata, la ora 6.00, eram la coada la Consulatul Francez (langa Piata Romana). Intrasem intr-un program de schimb cu un liceu din Nancy si primisem o invitatie pentru o tabara la care sa particip. A fost o oportunitate pe care o datorez in totalitate profesoarei mele de franceza din liceu, care a reusit sa se lupte cu incapatanarea si comoditatea mea si mi-a bagat franceza si dragostea de Franta in cap aproape cu forta (multumesc si acum, Dna. Felicia!). Am vazut desfasurarea de politie si armata si, cu pasaportul cu viza in buzunar, am luat-o spre Centru. Am trait cu evidenta nefericire evenimentele din 13-15 iunie si impresia mea a fost ca ma aflu intr-o tara care nu ma intelege si in care nu-mi pot indeplini visele. Am plecat spre Nancy cu acest pesimism fata de viitorul Romaniei si cu 40 de $ in buzunar (numai mama stie de unde a reusit sa-i faca rost). Am mers cu un bilet de tren redus pt elevi la Budapesta, apoi Praga si Frankfurt, iar din gara m-au recuperat cei de la liceul din Nancy. Cam aventuros, stiu, dar nici nu implinisem 18 ani si eram mult mai ambitios si mai curajos decat sunt acum (cand plec in lume cu avionul, toate biletele, cazarile si intalnirile deja stabilite, cu mobilul, cardul de credit si iPadul in geanta, condus la aeroport si asteptat in partea cealalta!). Tabara a durat 3 saptamani, in care am mai prins ceva franceza si am descoperit mirajul McDonald’s si iata-ma in gara din Nancy gata de plecare spre casa. Am multumit frumos, m-am dus spre peron, am iesit pe alta usa si am luat-o la picior cu rucsacul in spate spre iesirea din oras. Doar nu era sa fiu atat de aproape de Paris – orasul la care am visat toata adolescenta, si sa ratez ocazia! M-a luat un camionagiu si, pe la miezul noptii, am pus piciorul in locul visat. Metroul m-a dus in Gara de Nord si am dormit in prima noapte chiar acolo, invatand rapid de le ceilalti aflati in aceeasi situatie cu mine unde sa ma plasez si cum sa-mi pun bagajul sub cap, legat de mine, ca sa nu raman fara el!“.

Povestea cu dormitul in gara pare sa fie o minciuna (a cita oare?!) a domnului Ponta. Iata ce scrie publicistul Alin Fumurescu intr-un editorial VoxPublica din martie 2013 (atunci cind Victor Ponta a inceput sa dea amanunte despre aventura lui pariziana):

As fi lasat sa treaca de la mine o poveste atat de frumoasa, cu un adolescent romantic si rebel, zgribulit prin garile si parcurile Parisului, daca n-as fi sensibil la subiectul asta. Dormitul prin gari, pe sub poduri sau prin parcuri nu e un lucru de gluma. N-are nimic romantic, decat in carti si-n filme. La vremea la care visatorul adolescent Ponta cica dormea prin garile si parcurile Parisului (nu era in Piata Universitatii, cum zicea ? Pentru ca 1972 + 18= 1990) dormeam si eu sub o salcie in Cismigiu, pentru ca din cauza minerilor nu mai puteam intra in hotel. Cativa ani mai tarziu am ajuns si eu la Paris si am fost nevoit sa iau in consideratie posibilitatea de a dormi in vreo gara (Montparnasse, in cazul asta). Persoana la care trebuia sa trag peste noapte nu raspundea la telefon, telefoane mobile nu erau, doar din acelea cu fise, se facea intuneric, iar bani pentru hotel n-aveam. Aveam insa niste maruntis prin buzunare, pe care i l-am dat unui clochard. Cum omul parea “profesionist”, cu sac de dormit si chiar un burete din ala albastru facut sul, l-am intrebat daca se poate dormi in gara. M-a privit cu tristete si-a clatinat din cap. Raspunsul ? Nu se poate. In nici o gara din Paris. Pe timpul noptii gara se inchide si, oricum, politia patruleaza. Dar in vreun parc ? Nici in parcuri. Se inchid la miezul noptii si politia patruleaza si pe-acolo. « Da’ tu unde dormi ? » – l-am intrebat. « Sub un pod », mi-a raspuns. « Da’ nu te pot lua. Locurile sunt impartite din vreme si sunt ocupate toate. In oras n-ai nici o sansa sub poduri daca esti nou-venit. Incearca podurile din banlieus”.

E adevarat, nici Victor Ponta n-a insistat prea tare pe subiectul dormitului in gara din Paris. Se pare ca, norocos fiind, mai ales cu o asa mama, a rezolvat in cele din urma si problema dormitului, dupa cum singur povesteste:

Mama avea o veche prietena la Paris si am sunat-o a doua zi; am constatat ca nu o ducea deloc bine si s-a speriat cumplit ca o sa stau pe capul ei, asa ca a facut mari eforturi sa ma convinga sa plec acasa. Era prea tarziu, eram decis ce sa fac, am obtinut sa-mi primeasca macar rucsacul la ea si eu m-am instalat frumusel in Gara, intalnind rapid alti doi romani in aceeasi situatie cu care am format imediat un trio foarte unit. De ziua surorii mele Alexandra (2 August), am sacrificat 10 franci si am sunat acasa sa-i spun “La Multi Ani” iar cand am cerut-o pe mama la telefon i-am trantit direct ca am de gand sa mai stau, eventual sa gasesc de lucru, si sa nu se ingrijoreze . Reactia mamei mele a fost ca intotdeauna – “Bine, am incredere in tine, ai grija de tine si noi te sprijinim orice vei face!” (d-aia o iubesc asa tare si de acolo imi vine increderea in mine care m-a ajutat de atatea ori!)”.

Intre timp, daca e sa-l credem, tinarul Victor Ponta, la 17 ani neimpliniti, a batut la usa Legiunii Straine incercind sa-si rezolve situatia locativa si financiara:

A fost cea mai boema perioada din viata mea. Am batut tot Parisul pe jos (il cunosc mai bine decat Bucurestiul chiar); m-am imprietenit cu toti emigrantii veniti in Gara de Nord din toate colturile lumii; ne-am balacit in fiecare zi in fantanile arteziene de la Luvru; am invatat sa mergem cu metroul fara bilet; castigam cam 40-50 de franci in cateva ore recuperand fisele din carucioarele de bagaje abandonate de cei care prindeau trenul in ultimul moment; am vazut toate muzeele aratand carnetul de elev si convingand ca nu am bani de bilet; inclusiv am mers cu alti romani la Centrul de recrutare al Legiunii Straine de langa Paris, am trecut testele medicale, dar cand am aflat conditiile (contract de minim 5 ani) am dat inapoi inainte sa semnez, si bine am facut!.

In cele din urma, ajutorul a venit tot din Romania:

In septembrie (1990 n.m.) am terminat formalitatile si am primit drept temporar de munca. Nu era usor sa-mi gasesc un job, dar iar a intervenit Profesoara mea Felicia, care m-a prezentat unui fost elev al ei stabilit de mult la Paris – Mihai. El m-a ajutat enorm, am ramas pana azi foarte atasat de el si, chiar daca nu ne mai vedem prea des, o sa-i fiu toata viata recunoscator pentru ce am invatat de la el. Printre altele mi-a sadit “microbul” ceasurilor si al vinurilor de calitate – deh, apucaturi burgheze, dar placute in felul lor! Asa ca hoinareala placuta din august a luat sfarsit! In septembrie m-am apucat de lucru, la inceput la o benzinarie, apoi doua luni la un supermarket (faceam cam o ora la dus si una la intors plus cele opt de munca si una de pauza). Am reusit sa-mi inchiriez o camaruta de 12 metri patrati la ultimul etaj dintr-un bloc in apropiere de Saint-Lazare (ma urmaresc garile, in Bucuresti am trait 20 ani la Gara de Nord). Dupa care am gasit serviciul ideal – la un fast food din centru, program de la ora 17 pana la inchiderea de la 1.30, salariul mimin pe economie echivalent cu 1.000 $ (cine avea in Romania in anii 90 asa salariu?!). Ma trezeam la pranz si mergeam direct la Biblioteca Georges Pompidou, unde citeam si ascultam muzica pana cand trebuia sa plec la serviciu. Ziua libera o petreceam cu gasca de romani pe care ii intalneam in Saint Michel, iar munca si banii castigati au inceput sa aiba cu adevarat semnificatie pt mine”.

Eu sint curios, poate sinteti si voi, cine era acel Mihai de la Paris. Poate, cindva, ne va spune intr-un acces de sinceritate insusi Victor Ponta. Pina atunci, sa ne intoarcem din nou in timp in septembrie 1990. La Bucuresti elevii incepusera scoala, Victor Ponta implinise 18 ani, dar era la Paris si lucra la un supermarket. In luna noiembrie, aterizeaza in capitala Frantei doamna Cornelia Naum. Mama premierului povesteste intr-un film documentar recent cum si-a gasit odrasla in plina aventura pariziana:

Stiu ca in primele zile a dormit in gara si ca se descurca cu ajutorul unor alti romani, ca nu era singurul, erau multi pe acolo, cu recuperarea acelor carucioare de bagaje care multi cind ajungeau mai tirziu la tren nu mai se duceau sa-si ia moneda. Si ei le duceau si-si luau monedele. Ulterior insa, a fost recuperat de un prieten al profesoarei lor de franceza, care l-a ajutat sa se angajeze absolut oficial si, cu salariul legal pe care-l primea, el si-a putut inchiria o mica mansarda din aia boema linga gara Saint Lazare, de vreo 6 metri patrati, dar a fost super incintat cind m-am dus eu la el sa-mi arate garsoniera lui unde avea pe masa o piine si un borcan de Nutella“.

Mentionez ca am transcris exact declaratia doamnei Naum, fara sa intervin pe text.

La sfirsitul anului 1990, tinarului Victor Viorel incepuse sa i se ia de Franta. O spune chiar el, in documentarul realizat de Florin Iepan pentru Digi 24, si explica si de ce:

Am lucrat la super-market, la benzinarie, la fast-food, insa dupa sase luni perspectiva era pentru mine sa ramin la acel nivel, de muncitor necalificat, pentru ca in clasa a XI-a n-aveam diploma de bacalaureat“.

Pe blogul personal, domnul Ponta e mai darnic cu detaliile:

Am fost singur-singurel cand am implinit 18 ani in Place Saint Michel din Paris, departe de toti cunoscutii, si nu cred ca m-am descurcat rau. (…) Tot regulile stricte ale Frantei, cele referitoare la continuarea studiilor, mi-au dat si ultimul imbold sa ma intorc acasa. Adevarul e ca am simtit atat de tare lipsa familiei si a celor apropiati incat de atunci si pana azi nu m-am mai gandit niciodata sa plec defintiv din tara. Mama a reusit sa vina in vizita la mine. In timpul plimbarilor noastre nocturne prin oras am primit din nou ceea ce aveam nevoie – sfaturi bune si curaj! Mama mi-a spus ca se bucura ca am dovedit ca pot face ceva singur intr-o lume atat de dificila, dar ca viitorul meu poate fi la fel de bun acasa, alaturi de cei care ma asteptau. Plecasem la sfarsitul clasei a XI-a si nu reuseam sa ma reinscriu in Franta ca sa-mi dau bacalaureatul si sa ma inscriu la facultate. Sorbona mult visata era mai departe de mine din Paris decat daca ma intorceam acasa sa termin liceul! A fost una din cele mai grele decizii din viata mea, dar am considerat mereu de atunci incoace ca am facut foarte bine”.

Satul de aventura pariziana, tinarul Ponta decide dupa opt luni sa revina in tara. Aterizeaza la Otopeni in ianuarie 1991:

Pe 22 Ianuarie 1991 am aterizat la Otopeni, strivit de emotie si de multimea de prieteni care m-au asteptat! Recunosc insa ca socul revenirii a fost imens, nu cred ca ne mai aducem aminte exact cum arata Romania in acei ani, ce diferente fata de Occident (multe din acestea le-am recuperat, dar am pierdut lucruri bune in schimb!)”.

Dincolo de emotiile lui Victro viorel Ponta, sa privim totusi, mai atent, data din calendar: era 22 ianuarie 1991, trecuse deja primul trimestru al clasei a XII-a, ba, mai mult, incepuse de citeva saptamini si trimestrul al doilea. Pentru cei nefamiliarizati cu structura anului scolar din acea perioada sa amintim cum stateau lucrurile:

Structura anului şcolar 1990 – 1991

15 septembrie – 20 decembrie – trimestrul I

21 decembrie – 10 ianuarie – vacanţa de iarnă

11 ianuarie – 27 martie – trimestrul II

11 aprilie – 27 iunie – trimestrul III

28 iunie – 14 septembrie – vacanţa de vară

Regulamentul scolar prevedea la acel moment, probabil ca si azi, ca “preavizul de exmatriculare se întocmeşte, în scris, de diriginte şi director, pentru elevii care absentează nejustificat 20 de ore la diferite discipline de studiu sau 15% din totalul orelor de la o singură disciplină/modul, cumulate pe un an şcolar şi se înmânează părintelui/tutorelui legal sau elevului, dacă acesta a împlinit 18 ani, sub semnătură“. Prin urmare, in cazul elevului Victor Ponta dintr-a XII-a C, era clara situatia: trebuia exmatriculat! A avut “noroc” insa, o spune chiar el:

Desi trimestrul al doilea al liceului incepuse deja, am primit (sigur, prin cunostinte si rugaminti, ca la noi) de la Ministrul Educatiei de atunci (Mihail Sora cred, ii multumesc desi habar nu are cine sunt) o dispensa speciala sa nu pierd un an. Am muncit pe branci sa-mi inchid situatia scolara pe primul trimestru ca sa-mi prind colegii din urma. Nu reuseam fara “gasca” mea atat de unita si draga, oamenii alaturi de care practic am trait zi de zi din clasa a IX-a in 1987 si pana dupa 2001, cand noile mele preocupari m-au indepartat de ei, din pacate“.

Fostul utecist Victor Ponta devenise, chiar daca era anul 1991, membru PCR (Pile, Cinostinte, Relatii). Dar altceva e important de spus: nu ministrul Sora este cel care i-a acordat acea dispensa speciala si ilegala lui Victor Viorel Ponta! Nici n-ar fi avut cum, din cel putin doua motive. Primul este acela ca Mihail Sora a demisionat de la conducerea Ministerului Invatamintului dupa mineriada din 13-15 iunie 1990. Al doilea e de data recenta. E vorba de scrisoarea deschisa semnata de Mihail Sora in urma cu citeva zile, referitoare la candidatura lui Victor Ponta la presedintie din care am selectat doar un paragraf (desi merita republicat toata si aici):

Cu un Victor Ponta Preşedinte al României, ne îndreptăm spre o Românie a furtului generalizat, o Românie a imposturii guralive şi dezordonate, o Românie a incompetenţei şi a neruşinării, în care oameni fără nicio calificare, oameni care şi-au cumpărat sau au furat diplome universitare – ajungând, astfel, în poziţiile-cheie ale magistraturii, ale mediului academic, economic sau politic –, aceşti oameni corupţi, lipsiţi de scrupule, lipsiţi de caracter, se vor afla la cârma ţării noastre, mai exact: LA TOATE CIRMELE ROMANIEI“.

Deci nu, domnule Ponta, nu Mihail Sora v-a dat dispensa, ci altcineva. E vorba de profesorul universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti  Gheorghe M. Stefan care, dupa cum noteaza colegii de la ziare.com, “a administrat Ministerul Invatamintului timp de un an si jumatate (28 iunie 1990 – 16 octombrie 1991), numele sau nefiind retinut pentru vreo realizare spectaculoasa“.gheorghe-stefan-dupa-revolutie-am-crezut-ca-putem-rasturna-lumea-18423965“Dispensa” primita de voiajorul Victor Viorel Ponta i-a infuriat la vremea respectiva pe multi dintre colegii lui. In ziarul NONSENS editat la acea vreme de citiva dintre elevii liceului Neculce s-au scris citeva articole dure despre cazul lui Ponta. Degeaba. Victor Viorel si-a continuat marsul triumfal spre bacalureat chiar daca “disparuse din peisaj” inainte de terminarea clasei a XI-a si reaparuse subit printre colegii lui la jumatatea clasei a XII-a. Si, ce sa vezi, a mai luat si nota 1o la bacalaureat, dupa cum scrie AICI. Sau poate minte, pentru ca nimeni n-a reusit sa vada nici macar catalogul din clasa a XII-a al actualului premier, daramite diploma lui de BAC!

Legat de revenirea lui Victor Viorel in tara, doamna Cornelia Naum, mama premierului Ponta, trebuie sa se puna de acord cu fiul cind exact s-a produs fericitul eveniment. Domnul Ponta spune raspicat ca s-a intimplat pe 22 ianuarie 1991. Doamna Naum isi aminteste ca a fost prin… februarie:

El a plecat in iunie, imediat dupa evenimentele…prima mineriada si s-a intors in februarie ’91. Eu i-am spus clar, ai douazeci de dolari in buzunar, cu atit a plecat el din tara, faci autostopul, te duci la Paris, e vara, e cald, e frumos, poti sa dormi in parc doua-trei nopti si cind te-ai lamurit vii acasa. In asta a constat acordul meu de a pleca la Paris“.

Putem trece peste faptul ca mama Cornelia spune ca Victor Viorel a plecat la Paris cu doar douazeci de dolari in buzunar, iar fiul sustine ca avea patruzeci (“Am plecat spre Nancy cu acest pesimism fata de viitorul Romaniei si cu 40 de $ in buzunar, numai mama stie de unde a reusit sa-i faca rost”).

Poate-au uitat, a trecut ceva timp de atunci. La urma urmelor, nu banii aduc fericirea. Mai ales in adolescenta. Dar trebuie sa admiteti ca noi, ceilalti, nu vom putea uita niciodata in cazul in care Victor Ponta ajunge presedinte, ca acest lucru poate nu s-ar fi intimplat daca prin februarie ’91 nu se gasea un timpit pe scaunul de Ministru al Educatiei care sa-i dea o dispensa unui chiulangiu, facindu-ne sa ne intrebam si astazi cum ar fi aratat Romania daca avea demnitatea sa zica nu si sa-l lase repetent!

 

 

Posted in Uncategorized | 63 Comments