Citeva nelamuriri, domnule Maior!

Iata un fragment dintr-o stire aparuta in toamna anului 2009:
„Presedintele Traian Basescu si sotia acestuia, Maria Basescu, au participat, in septembrie 2009, la Festivalul romilor de la Costesti. Basescu a asistat la un spectacol de dansuri si muzica tiganeasca, fiind luat la un moment dat de cativa tineri si dus pe scena, unde a dansat alaturi de ei. Presedintelui i-a fost reprosat ulterior faptul ca s-a intalnit, acolo cu Bercea Mondial, cu care, impreuna cu sotia, a dansat”.
Deci, SEPTEMBRIE 2009!!! Prima informare data de SRI lui Traian Basescu in legatura cu Bercea a fost pe 29 OCTOMBRIE 2009!!! SRI a tinut sa-l avertizeze pe Traian Basescu la o luna DUPA intersectarea celor doi la Costesti!!!
Pai, cum?! Tu, SRI, il lasi pe Pressedinte sa mearga la o adunare a romilor, il lasi sa stea pe Bercea Mondial linga seful Statului desi il MONITORIZAI pe infractor inca din anul 2001?! Sa mor daca inteleg!
Sa nu-mi raspunda domnul Maior ca SRI s-a gindit abia la o luna distanta de la momentul Costesti ca e cazul sa-i spuna lui Basescu, doar asa, ca sa-i rida in nas! Eu cred ca a fost momentul in care SRI a vrut sa-i arate lui Traian Basescu ce pot face, dar mai ales ce NU pot face ei!

38 de gânduri despre “Citeva nelamuriri, domnule Maior!”

  1. -Cazul si scandalul „NANA’declansat si sustinut de Antena 3, cred ca are la baza ura lui Felix ca nu a reusit sa puna mana si pe tarlaua de 300 de ha tot de la Calarasi.
    -Prin 1995 Petre Mihai Bacanu pe atunci redactor sef la ziarul Romania Libera a fost dat in judecata de Voiculescu pe motiv ca a fost facut „securist” in materialele de presa pe care le-a scris. La fond judecatoarea „X”(nu-i public numele” l-a condamnat pe Bacanu pentru ca l-a facut pe Felix securist. Ulterior Bacanu si-a retras recursul la cererea de impacare cu Dan Voiculescu numai ca sentinta penala data la fond a ramas definitiva iar azi Bacanu apare in cazier ca fiind condamnat hotararea nefiind anulata. Imediat dupa ce Bacanu a fost condamnat judecatoarea de la sectorul 1 a fost „promovata” la tribunal iar ulterior la Curtea de Apel.Azi i-am vazut publicat numele ca ar fi judecatoare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. In opinia mea cred ca este omul lui Voiculescu la ICCJ, si mai cred ca nu intamplator cererea lui Voiculescu de a se judeca dosarul cu ICA la alta curte de apel fusese initial stabilit pe 26 septembrie.

  2. Programul NANA este primul program politic al politrucilor USL-işti înainte de destrămare şi a fost singura alternativă în locul unei reforme autentice.
    Aşa cum postează Radu Palade mai sus ar trebui să ştim de ce a fost ameninţat şi şantajat jurnalistul Petre Mihai Băcanu un bun profesionist pe care nu l-au putut cumpăra încă aceşti securisto-comunişti care mai colcăie în România postdecembristă.

    Despre SRI am o poziţie personală care nu percepe reformarea vechii Securităţi şi toate tarele vechii instituţii deoarece l-au informat poate selectiv pe president ori şi mai grav au pus umărul şi acum îl sapă aşa cum au procedat Serviciile secrete şi cu ceilalţi presidenţi, inclusiv bunicuţa Iliescu acuzat pe (ne?)drept de Securitate, KGB & Co., văzând cum au acaparat toate bogăţiile României foştii securişti.

    Şi domnul Traian Băsescu, la fel ca şi toţi ceilalţi preşedinţi ai României a avut nevoie şi de voturile rromilor având în vedere că sunt oarecum uniţi şi mai numeroşi decât alegătorii din etnia maghiară, oameni mai mult conservatori decât progresişti.

    Despre SRI nu pot spune prea multe doar o mică ciudăţenie care aproape m-a şocat văzând un cunoscut cu o vârstă mult mai mică decât a mea şi ale cărui aptitudini şi atitudini am avut ocazia să i le cunosc şi subiectiv am considerat doar un caz excepţie!
    Poate nu ştiţi la ce mă refer, cetăţeanul nu a avut niciodată în clin sau mânecă vreo ,,trimitere” către aceste servicii şi întâlnirea cu el mi-a schimbat părerea reformei!!

  3. Howdy, i read your blog from time to time and i own a similar one and i was just curious if you get a lot of spam feedback? If so how do you reduce it, any plugin or anything you can suggest? I get so much lately it’s driving me insane so any support is very much appreciated.

  4. I would like to thank you for the efforts you have put in writing this website. I’m hoping the same high-grade website post from you in the upcoming also. In fact your creative writing abilities has inspired me to get my own site now. Really the blogging is spreading its wings rapidly. Your write up is a great example of it.

  5. I simply want to tell you that I’m new to weblog and really enjoyed your web blog. Likely I’m going to bookmark your website . You certainly have exceptional well written articles. Cheers for revealing your web site.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *