Povestea biletelului lui Basescu, ghid de interpretare. De ce n-are Ciolos caracter si cum a ajuns Corina Cretu comisar european. Plus biscuitii lui Ponta

Președintele Comisiei Europene, Manuel Barroso, a anunțat la 27/11/2009 lista comisarilor europeni : Dacian Ciolos a fost desemnat comisar pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. „Este cel mai competent candidat pe care l-am avut pentru Agricultură”, spunea atunci Barroso.

La vremea aceea, Traian Basescu si PDL au lucrat mult pentru impunerea lui Ciolos. Dar au reusit. Hai sa spunem, apropo de ce ne intereseaza in acest articol, ca Ciolos era stampilat ca apartinind grupului „popularilor” din PE.

Si facem un salt in timp si ajungem in 2014, la negocierile subterane care au precedat alcatuirea Comisiei Europene condusa de Jean-Claude Junker. In principiu, era batut in cuie sa ramina Ciolos. Se vorbea si de Horia Georgescu, si de Corina Cretu, dar pe tonuri joase. Ar fi vrut Ponta, dar nu prea avea cum sa-i iasa. Basescu si Junker agreau varianta Ciolos, deci parea sa fie clar. In ceata raminea doar numele portofoliului rezervat Romaniei. Ca sa nu-l lase pe Ponta in ofsaid in fata partidului, Basescu si Junker l-au lasat si pe el sa treaca numele Corinei Cretu pe hirtia cu propunerea Ciolos. Ponta a scris si o scrisoare oficiala, i-a dat o copie si lui Zgonea s-o puna, chipurile, in sertarul Camerei Deputatilor, dar scopul era clar: sa fale partidul ca el, micul Titulescu, a a vut un cuvint de spus, a tras sforile si, iata, e posibil sa fie Corinuta lor si nu Dacianul lui Basescu. Desi, cind se gindea la asta, Ponta zimbea misterios gindindu-se ca si daca iese Ciolos, tot el cistiga partida. In mintea lui, ii pregatise o surpriza lui Basescu.

Intr-o discutie Junker- Ciolos a intervenit surpriza. Cind Junker a adus vorba despre faptul ca are zile negre intrucit trebuie sa-i impace si pe socialistii europeni care voiau si oameni de-ai lor in Comisie, si pe cei de la Bucuresti- Basescu care-l voia pe „popularul” Ciolos si Ponta care insista pentru Corinuta- lui Ciolos i-a luat Dumnezeu si bruma de caracter pe care unii spun ca o avea cindva. Nea Ciolos i-a zis lui Junker, nici una, nici doua, ca el, daca e nevoie, poate sa obtina sprijinul socialistilor. Adica, ma-ntelegi, profesionistul Ciolos a zis ca nu e nicio problema sa sara din barca „popularilor” in barca „socialistilor”. Vazuse el, probabil, ca asa e moda pe la Bucuresti si o fi zis ca se poarta aceleasi maniere politice si la Bruxellles. Popularul luxemburghez Junker a facut ochii mari, a zis interesant si a incheiat discutia. Cind a plecat Ciolos din biroul lui, Junker a pus insa mina pe telefon si i-a povestit toata tarasenia lui Basescu. Sint convins ca n-au ris.

Junker i-a spus clar lui Basescu ca el nu-l pune pe un traseist cum se dovedise Ciolos, in nicio functie in CE. Basescu a zis mda, dar a avut inspiratia sa ceara drept compensatie macar un post bun pentru Romania. Junker a zis da, Politici Regionale, si au batut palma.

Bilet Basescu

Apoi Junker l-a sunat pe Ponta sa-i spuna cum sta treaba, fara sa-i zica insa si de faza cu Ciolos. Doar i-a spus ca nu-l vrea. Ponta si-a frecat palmele si-a insistat cu Corinuta. Junker n-a avut nimic impotriva, avea oricum de rezolvat faza cu numarul femeilor in Comisie. Au inchis, Ponta s-a bucurat ca nea Nelu va fi ferict, Daciana, prietena Corinutei la fel, asa ca l-a durut fix in pix ce portofoliu obtinem. Se gindea el ca deja Basescu negociase ceva bun. E drept ca nici Junker, al naibii, nu i-a spus ca ar fi vorba de Politici Regionale sau poate ca nu stia nici el sigur ca ala va fi. Anyway…

Apar zvonurile de la Bruxelles, cum ca luam portofoliul Politici Regionale. Ponta isi freaca miinile, zice, ia uite, si Corinuta, si Dezvoltarea, moaaaama ce noroc a dat peste mine! Gura mare cum il stim, se baga in fata camerelor sa spuna ce viteaz e. Si ce bine a negociat! Si ce victorie a adus pentru partid! Si ce bucuros va fi Tatuca Iliescu, si cum il va ajuta cu garda lui veche in campanie…

Basescu si Junker hotarasc insa sa-i arate lui Victoras si intregii lumi ca nu e in politica mare si ca joaca la juniori. Asa ca ii fac o „gluma”:  strecoara intr-o seara pe principalul site de stiri despre afaceri europene o lista „secreta”, un draft, chipurile, cu posibila noua componenta a cabinetului european. Surpriza, insa: numele Corina Cretu era in lista, aparea si cel al Ciolos, dar in dreptul portofoliului repartizat Romaniei scria „Ajutor Umanitar”!

Lui Ponta ii cade fata, da in bilbiiala, o noapte intreaga se gindeste cum s-o dreaga. Intre timp, Basescu si Junker cred ca s-au distrat copios, dar l-au lasat pe fraier sa fiarba in suc propriu o noapte intreaga, apoi inca o zi si, cind au considerat ca s-a facut suficient de rosu, l-au extras din fiertura politicii mari anuntind, tot pe surse, ca e vorba, totusi, de Politici Regionale.

Acum stim ca e Corina Cretu/Politici Regionale. Dar marti, cind Basescu a scris in emisiune la mine numele portofoliului care-i va reveni Romaniei si apoi l-a sigilat intr-un plic, Ponta inca mai avea mari semne de intrebare asteptind infrigurat sa vada daca iese  bine cu Corinuta la „Regionale” sau iese mai putin bine cu Corinuta la „Ajutor Umanitar”.

Dupa ce a aflat din gura lui Junker, odata cu toata lumea, de la televizor, ca va avea si Corinuta, si Politici Regionale, a rasuflat usurat si, zic unii din apropierea lui, a mai inghitit un biscuit cu crema din cele care in ultimul timp se pare ca au devenit preferatele lui. Dar cu adevarat cred ca nu si-a revenit din soc decit dupa ce am deschis aseara plicul sigilat al lui Basescu pe care scria inca de marti ca vom avea „Politici Regionale”. Si unii din apropierea lui sustin ca a admis, de data asta inghitind in sec, ca mai are multe de invatat pina sa joace in Liga Mare.

 

85 de gânduri despre “Povestea biletelului lui Basescu, ghid de interpretare. De ce n-are Ciolos caracter si cum a ajuns Corina Cretu comisar european. Plus biscuitii lui Ponta”

  1. Excellent pieces. Keeep writing such kind of information onn your page.

    Im really impresse by your blog.
    Hey there, You have performed a fantastic job. I will definitely digg itt and personally suggest to my friends.

    I am sure they will be benefited from this website.

  2. Aceasta istorie ne aminteste într-adevăr de momentul 2014, dar nu dovedește cu nimic vreo problemă in partea D-lui Ciolos, ci mai degrabă o abila dezangajare in fata unor ezitari neprincipiale, si am vazut răspunsul dumnealui față de cancelarului austriac: deloc oportunist. Din cauza asta gentelmen-ii se untalnesc la golf….

  3. Acum o dai cu bâta în baltă… Atunci s-a văzut aranjamentul lui Băse cu Ponta… Imediat au început sa fie luați de DNA dușmanii politici ai celor doi …

  4. neofitule care esti:„Ajutor Umanitar” si „Politici Regionale” e una si aceeasi chestie pentru u.e.
    politica regionala de subzistenta prin ajutoare umanitare.exact metoda psd/pcr.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *