Jurnal public, duminica, 3 mai 2015. Ca la patruzeci de ani

„Citi ani ai?” ma intreaba curios Valentin Paunescu privindu-ma pe sub un nor mare de fum de tigara. Ii raspund cu voce soptita ca am facut 18 in mai pentru ca m-au dat ai mei de la sase ani la scoala. Zimbeste si se uita la pletele mele: „Credeam ca esti mai mare, ai deja citeva fire albe…”. Prind un pic de curaj si-i spun ca mi-a iesit primul fir de par alb inca de cind mi-am scos buletinul. „Mda, pufaie Paunescu, in meseria asta o sa albesti repede, pustiule!”. Nu-l contrazic, zimbesc si eu, dar tot stau cu inima cit un purice asteptind verdictul. „Deci, la ce te pricepi si ce vrei sa faci?”. Ii spun ca sint student in anul I la Scoala Superioara de Jurnalistica si ca vreau sa incep sa lucrez in presa. „Pai, e noiembrie, asta inseamna ca ai inceput cursurile la facultate de o luna, nu?”. Incerc sa parez: „Da, dar stiti, am mai scris la o revista pe care am tiparit-o cu niste prieteni, la Pitesti, era o revista de muzica rock…”. Directorul Curierului National se preface vag interesat: „Esti din Pitesti?”. Dau din cap si din gura in acelasi timp: „Da, e un oras mic, dar, stiti, eu am si o trupa de muzica rock cu care cint, o sa scoatem si un disc la Electrecord, eu cint la chitara si cu vocea si ne-am gindit in gasca noastra de rockeri sa scoatem o revista, Metronom se numea, dupa emisiunea pe care o facea la Europa Libera regretatul Cornel Chiriac, poate nu stiati, dar Cornel Chiriac a fost si el tot pitestean, a stat pe aceeasi strada cu tata, se si cunosteau…”.

Valentin Paunescu se uita la ceas, avea un ceas mare si frumos dincolo de care incepea o palma cu degete lungi si albe. „Uite cum facem, tinere, avem si noi, aici, in trust, o revista de muzica, probabil ca o stii, e vorba de Pop, Rock & Show, o conduce Florin Silviu Ursulescu, vorbesc eu cu el acum si o sa incepi sa scrii acolo, daca te pricepi si inveti repede o sa vorbesc si cu Ralu Filip sa-ti dea ceva de lucru si pe la Curierul National, poate reporter, poate redactor, de tine depinde. Deocamdata, daca publici iei si bani, daca nu, nu, e in regula?”. Respiram deja de doua ori mai repede: „E in regula, sigur ca da, de cind pot sa incep?”. Paunescu a zimbit larg: „Poti sa incepi de azi, sintem in 4 noiembrie 1993, nu? O sa tii minte data asta, fii sigur!”.

A avut dreptate. N-am uitat niciodata, asa cum n-am uitat nici ziua in care mi-a aparut primul articol in Curierul National, exact o luna mai tirziu de la discutia avuta cu directorul ziarului. Aveam 18 ani, azi am implinit 40. E ceva vreme de atunci, nu? Stiu ca o sa sune a truism, dar o scriu aici ca sa se stie: n-as schimba nimic daca s-ar da timpul inapoi! Vreau sa spun ca n-as schimba decizia de urma facultatea de Jurnalism, atunci, in 1993, in rest, ca oricare, am destule lucruri in viata personala si profesionala pe care cu mintea de acum mi-as dori sa le fi facut mult mai bine. Dar, una peste alta, au fost niste ani extraordinari, niste experiente incredibile si, in general, ma uit cu nostalgie chiar si la perioada studentiei in care cistigam un salariu din care abia reuseam sa-mi iau citeva pachete de tigari si, eventual, o pereche de blugi de la tarabele de pe Lipscani. Noroc cu parintii mei, oameni deosebiti, care au tras numai ei stiu cum sa se intimple minunea de a tine doi copii in facultate. Si, da, am mai avut un noroc teribil, o sora mai mare cu sase ani, care mi-a fost de-a lungul anilor si prietena, si mama, si confidenta. Fara ea, fara suportul ei moral si adeseori material, totul ar fi fost mult mai cenusiu in anii aceia. Ii mai multumesc o data, de data asta public, pentru toate miinile de ajutor intinse de-a lungul acestor patruzeci de ani. Parintilor mei, ce sa mai vorbesc…

*

Am avut o aniversare calma, cu o vreme ca viata mea de pina acum: soare, nori, ploaie, iarasi soare, un curcubeu superb spre seara… Am baut citeva pahare de vin, m-am bucurat ca un copil de cadoul primit de la minunea mea de sotie (evident, un gadget/accesoriu pentru camera GoPro adusa de Mos Nicolae!) si, in rest, o moleseala placuta pe terasa casei, raspunzind la zecile de telefoane si la sutele de mesaje primite pe FB sau prin SMS. Parca niciodata n-au fost asa de multe, am reauzit oameni dragi si frumosi pe care-i stiu de-o viata, m-am bucurat sa citesc urari de la o multime de prieteni virtuali si, in general, m-am simtit rasfatat de soarta si de familie. Cred ca, de fapt, asa m-am si gindit acum niste ani ca-mi voi aniversa schimbarea prefixului, doar ca la vremea aceea, cind eram de treizeci si, nu luasem in calcul ca voi avea un cont pe Facebook si unul pe Twitter prin care sa primesc atitea ginduri bune. Va multumesc tuturor, chiar sinteti niste prieteni extraordinari!

*

Pe la sase am trecut prin Piata Universitatii sa vad ce se intimpla la mitingul anti-Ponta. Oana conducea masina si eu filmam cu camera GoPro micul pilc de protestatari adunati in fata Teatrului National. Din pacate, ploua teribil si n-am coborit din masina, chit ca aveam umbrele, dar Oana e insarcinata si n-am riscat s-o prinda vreo raceala. Poate data viitoare

*

Am descoperit o aplicatie senzationala, Periscope, de la Twitter, v-o recomand cu tarie, am folosit-o pentru streaming live pe drumul de intoarcere spre casa. Practic, oriunde esti, poti face live broadcasting, ca un reporter insotit de un car de reportaj. Si se vede excelent, toti cei care te urmaresc pe Twitter sau pe Periscope pot vedea in timp real ceea ce vezi si tu! Nu e cool? Eu zic ca e, va spun inca o data, vremea televiziunilor „clasice” cu echipamente greoaie, cu reporteri care depind de cameramani sau de carele de reportaj isi traieste ultimele zile. Asta tot incerc sa le spun si mogulilor mai mari sau mai mici din TV, adaptati-va noilor tehnologii, investiti in tehnica de ultima ora, altfel veti pieri! De-asta si vreau sa facem impreuna prima televiziune de stiri si comentarii EXCLUSIV online din Romania, ca sa putem sa trecem la un alt nivel al libertatii de exprimare. Practic, cu toate aplicatiile si gadgeturile care exista azi vom avea redactia cu cei mai multi reporteri, cu cele mai numeroase transmisii live. Si totul la…secunda! Daca voi sinteti undeva si aveti telefonul la indemina, in cazul in care se intimpla ceva nu va trebui decit sa ne spuneti cum vreti sa transmiteti imaginile si informatia: pe web-cam, pe Skype, prin Periscope…

Contribuiti la acest proiect si va garantez ca n-o sa va para rau!

*

Gata, e vremea sa ma intorc la paharul meu de vin La patruzeci de ani va mai spun inca o data ca sinteti niste adevarati prieteni, pe care sint convins ca multi si i-ar dori! Inchin pentru voi si va doresc tot binele din lume!