Sint zile de care eu, unul, ma despart doar smuls de alarma invizibila a ceasurilor tirzii cind mi se pare ca nu se face sa mai zabovesc pentru ca, oh, e deja noapte, Bucurestiul pare departe, poate e aglomerat pe drum si miine am treaba… Asa a fost azi, cind bunul meu prieten Alex Stefanescu a strigat adunarea in livada lui de poveste: „Draga Robert, va asteptam cu drag pe toti… trei. Ciresele s-au copt special pentru sotia ta. Nu o sa mai prindem un moment atit de frumos. Va fi prezent si Mihai Sora, in virsta de 99 de ani (mai filosof decit toti ceilalti filosofi de azi la un loc), impreuna cu tinara lui sotie. Domnita (e vorba de Domnita Stefanescu, minunata sotie a lui Alex, n.m) a pregatit special pentru tine o surpriza pe care, iata, o divulg: inghetata de cirese amare. Nici eu n-am mai mincat vreodata asa ceva, e o premiera absoluta!„.
Am zburat! Cind am ajuns in livada lui Alex s-a coborit un zeu al linistii in iarba, facindu-ma sa respir incet-incet, de teama sa nu intrerup cumva zimbetul in soare al celor sapte ciresi incarcati de ciorchini galben-rosii. Ce minune, ce bucurie! Cu o scara lunga, in virful careia am fredonat in gind „Stairway to heaven”, mi-am umplut palmele cu fructe abandonindu-ma pofticios si repezit in bratele unei stari aparte pe care mi-o aminteam vag, din copilarie. Cirese, soare blind, oameni frumosi si linistea unei dupa-amieze de poveste. Cum sa scrii despre asta? Cum sa vorbesti? Cum sa descrii intoarcerea spre tine cind suna atit de banal sa spui cu voce tare ca ai reusit asta stind cocotat in virful unei scari de trei metri inconjurat de pilcuri de cirese? Si totusi, asa a fost. Si a fost bine. Tare bine!
Apoi a fost intilnirea cu Ei, cu oameni linga care te simti ocrotit, ferit de ispita ceasului si ai senzatia minunata ca sint facuti altfel, intr-un creuzet special unde se aduna dupa o reteta stiuta doar de bunul Dumnezeu, toate tainele bucuriei de a trai pentru a-ti povesti viata. Ce clipe, ce amintiri! Alex si Domnita bucurosi de oaspeti, grijulii si protectori, Mihai Sora zimbind cu serenitate… Si noi, ceilalti, privindu-i, stirnindu-i, asteptind sa-i vedem cum umbla in cufarul cu amintiri! Oh, Doamne, au fost generosi si azi ca si ieri, ne-au dat sa gustam din anii tineretii lor, au impartit inca o data cu noi bucuria si nostalgia unor intimplari nestiute, apoi ne-au luat de mina aratindu-ne cum sa pasim cu grija prin labirintul timpului ce va sa vina, ca sa nu ratacim ziua in care si noi vom ajunge sa impartim ciresele dulci ale aducerii aminte.
Sint ore si zile de care ma agat ca un copil de rochia mamei si, cu siguranta, azi a fost una dintre acele zile. Pe drumul de intoarcere spre casa mi-am jurat in tacere ca de azi inainte voi privi altfel ciresele: cu Alex si cu Domnita in gind si cu zimbetul lui Mihai Sora insotind gustul aparte al unei zile de 1 iunie cum n-a mai fost alta!
Un colț de rai.
Robert draga, anul trecut la Toronto, la fam.Dumitru Rachitan, am mancat impreuna cu Grigore niste cirese foarte gustoase. Anul acesta, Grigore a venit mai…devreme, ciresele nu s-au copt inca, aici! De te-o vedea, Grigore!!!
Cred c-ai avut parte de o zi de neuitat! Felicitari, gazdelor!
Ce frumos ai scris, Robert! Și ce emoționant! Merita să sădesc și să îngrijesc atâția ani cireșii fie și numai ca să-ți inspire ție un asemenea text.
Să știi că în absența unor oaspeți ca tine și Oana livada mea nu are niciun farmec. Imaginea cu tine suit pe scară și profilat pe cer este de neuitat.
M-am uitat cu drag la tine și la soția ta, sunteți doi oameni aleși. Vă doresc din toată inima să fiți fericiți împreună.
d-le Stefänescu, vä admiräm si urmärim cu drag, nu vä d-atzi seama catä nevoie au
romanii si altzii ,plecatzi din Ro., de oameni cu adevärat valorosi si suflet frumos.
cand iesti plecat peste 40 de ani din Ro. cautzi si lucruri frumoase, cele urate tzi le serveste
zilnic , anumite tv , politicienii parvenitzi,intelectualii plagiatori,etc
MULTZUMIRI !
ps. scuze ,fac greseli(uitarea )
Multumesc pentru toate clipele frumoase, draga Alex! Sa ne revedem sanatosi, Doamne ajuta!
Plăcuta lectura de dimineață. Mulțumesc Robert Turcescu.
Placerea a fost de partea mea
pt. cateva secunde v-am invidiat, dela 2 mii km .pofta si dorului este mare.
dar voi suntetzi pe sufletul meu,vä doresc ca la anu ;minunatul domn Stefänescu,
sä vä invite pe ( totzi 4)
MÄ GANDEAM CE DIFERENTZÄ ; CE OM MINUNAT ESTE DL: STEFÄNESCU, IN CONTRAST CU
ZOMBI DIN ACADEMIE: (ZOO ACADEMIE)
M I N U N A T –
E o lume pe care e minunat sa o cunosti. Avem aceasta sansa depinde dpar de noi ce alegem.
Si nu vreau sa spun ACUM mai mult e pacat
Asta ii tine pe oamenii care privesc cu mila la cei ce nu apuca sa o cunosca.o astfel de lume.
Ea este peste tot doar trebuie sa alegi carare care sa te duca spre EA
Eu sunt un om care iubeste familia Stefanescu .
Ma bucur pentru toti cei prezenti la acesta minunata familie si ii pretuiesc in egala masura.
Ma bucur ca familia Turcescu a impartit cu noi minunta poveste despre o intalnire de suflet..
Imaginile si personajele sunt normale – asta e exceptional sa fi normal si liber.
cum sä nu-l iubesti pe R.Turcescu? te aduce aproape de el, de fam lui frumoasä si
minunatzii prieteni.totul este normal,chiar si pe dusmani ii trateazä cu „intzelegere ”
INTERVIURILE LUI CU PRESEDINTELE BÄSESCU, AU FOST F:F;FRUMOASE,
SPER SÄ SE REPETE.
dragostea mea pt. Robert, este ca pt. copii mei, am 73 de ani,
(sunt tot bäsistä, desi nu l-am bäzut niciodatä, decat la tv pe TB).
Minunat intr-adevar apropierea de astfel de oameni te face sa te simti ocrotit.Si tare mult mi-as dori sa existe cit mai multi ca ei