Ne-am transformat toţi în Ponta!

Emisiunea de ieri (Nasul TV, ora 20.00) cu vicepresedintele PNL Cezar Preda mi-a confirmat o banuiala sumbra: nu scapam de Ponta pina in 2016 si, mai mult, am senzatia ca si dupa alegerile din toamna anului viitor e posibil sa ne trezim cu acelasi Ponta la Palatul Victoria!

Liberalii, asa cum se vede din ce in ce mai clar, nu sint capabili sa rupa majoritatea parlamentara care sustine actualul guvern. Nu cred sa existe in istoria politica recenta o situatie similara in care un personaj mai mult decit dubios cum este actualul prim-ministru, sa beneficieze de o asemenea protectie politica din interiorul propriului partid si, mai ales, din rindul partenerilor politici. Pentru prima oara in istoria PSD pare ca aceasta formatiune politica a devenit prizoniera unui singur individ, desi numai un naiv isi poate inchipui ca Ponta are calitatile necesare pentru a hipnotiza cu performantele lui administrative smecherii deghizati in lideri politici din interiorul Partisului Social Democrat. In fapt, ceea ce-i tine pe toti strins uniti in jurul lui Ponta este frica de puscarie. Si, in mod surprinzator, cum s-a dovedit ieri in cazul Sova, actualul prim-ministru pare sa fie capabil sa asigure acest gen de imunitate in fata „beciului domnesc”, dar numai pentru cei merituosi, indiferent cum se va fi traducind asta in sedintele restrinse unde se decide cine pierde sustinerea parlamentara in fata solicitarilor procurorilor si cine beneficiaza de clementa plus protectie prin vot.

Cezar Preda parea ieri resemnat. Sincer vorbind, n-am fost surprins. Cu citeva zile inainte o auzisem pe Alina Gorghiu spunind intr-o emisiune la Rares Bogdan cam acelasi lucru: ca motiunea de cenzura e doar un exercitiu politic necesar si obligatoriu al Opozitiei, dar fara sanse de reusita. Din pacate, liberalii nu sint in momentul de fata nici macar capabili sa intretina iluzia unei lupte politice, declarindu-se invinsi inainte de a trage primul glont. Isi fac planuri pe termen lung gindindu-se ca electoratul va fi capabil sa sanctioneze la alegerile de anul viitor toate derapajele guvernului Ponta si viseaza frumos la o revansa spectaculoasa in care ei sa devina eroii unei lupte politice corecte. Neglijeaza insa un adevar sumbru: Ponta joaca altfel, fara reguli, fara sa tina cont de ce va sa vina, fiind preocupat in mod excesiv si aproape exclusiv de prezent. El satura burtile ACUM si pariaza intotdeauna pe AZI , fara scrupule si fara menajamente, chiar daca asta presupune incongruente ideologice, derapaje economice sau minciuni sfruntate despre asa-zisele performante ale cabinetului sau. In fapt, a reusit in trei ani de guvernare sa creeze cel mai confuz act de guvernare din istoria noastra politica recenta. Ne uitam nauciti si nu stim sa spunem daca ne merge mai bine sau mai rau, ne-am impartit in tabere pro si contra Justitiei, rescriem istoria ultimilor ani cu o voluptate bizara si, in general, nu prea mai reusim sa deosebim albul de negru. Traim de pe azi pe miine in mai multe Romanii, fiecare dupa cum il taie capul si dupa cita capacitate de intelegere are. E o mlastina in jur, totul pare sa se miste greu, fara perspectiva, dar pe modelul impus de la Palatul Victoria parem resemnati in a privi cu maxima atentie si cu o relativa voluptate la ceea ce se intimpla azi si doar acum, fara o cit de mica preocupare pentru miine. In fapt, ne-am transformat toti in Ponta: sintem atenti sa trecem cu bine prin prezentul imediat, sa ne salvam de pe o zi pe alta si am activat pina la limita instinctul de conservare care ne tine intr-o viata cenusie, dominati de spaime acronimice de tip ANAF, DNA sau PSD.

Numai o astfel de spaima dublata de confuzie explica de ce romanii nu sint capabili sa preia in strada rolul Opozitiei. O scriu cu tristete si cu un soi de furie pentru ca si eu, ca multi altii, dupa noiembrie anul trecut mi-am inchipuit ca am asistat la un miracol, dar scriu asta fara sa ma gindesc ca Iohannis ar fi putut intruchipa acest miracol. Cu Iohannis, pentru mine, lucrurile sint clare: n-avem a ne astepta mai devreme de citiva ani la mutari politice spectaculoase, omul e naucit de importanta functiei, n-are anvergura, nu stie mersul treburilor politice la un astfel de nivel. E pasiv nu pentru ca n-ar vrea sau n-ar putea sa fie altfel, ci pentru ca nu intelege. Se va trezi, probabil, dar abia in momentul in care ii va fi prea greu, daca nu chiar imposibil, sa mai faca ceva. Miracolul de care pomeneam in legatura cu noiembrie anul trecut era legat, asadar, nu de Iohannis, ci de o trezire nesperata a societatii civile. Acum, dupa mai bine de o jumatate de an constat cu amaraciune ca n-a fost sa fie nici asta. S-a intimplat cam cum se intimpla dupa o victorie la limita, in prelungiri, a Nationalei: o iesire in strada, bucurie maxima, apoi aceleasi meciuri sulfuroase din campionatul intern privite cu lehamite din fata televizorului. Aici sintem, de fapt, in postura de spectatori plictisiti si resemnati care asteapta o minune, un ceva, in stare sa-i ridice din amorteala. Numai ca, n-ai cu cine…

Prin urmare, asa stind lucrurile, s-ar putea sa vedem un Ponta implinindu-si visul de aur, acela de a avea TREI mandate la Palatul Victoria precum icoana lui politica, numitul Tony Blair. Primul e aproape gata, mai urmeaza doua. Daca va da fiori aceasta perspectiva, nu trageti in pianist, ci ginditi-va inca o data, la rece, daca exista ceva care sa-l poata muta pe acest individ din scaunul de prim-ministru. Nu mai visati la marele sah pe care i-l va da DNA, dupa cazul Sova de ieri, din Senat, eu zic ca e momentul unei reevaluari de perspectiva. Ponta mai are putin si termina si cu spaima de Justitie, ieri a invins in meciul cu procurorii si, credeti-ma, nu i-a fost usor. Dar a invins. Si ne-a invins.

Cum insa sint inca un optimist incurabil, zic si eu, ca sa nu cadem in depresie, cine stie, poate miine…