Azi e deja ieri

Azi e deja ieri. Rutina intimplarilor zilnice, DNA, perchezitii, audieri, arest preventiv, condamnari, transforma pe zi ce trece senzationalul in banal, neobisnuitul in firesc, ineditul in pastisa. O distanta uriasa, calculata in emotie/secunda pare sa desparta azi lumea romaneasca tulburata de condamnarea lui Adrian Nastase de momentul unei previzibile inculpari sau arestari a lui Victor Ponta. Prea putini sint cei care se mai gindesc „daca se va intimpla”, mai toti asteapta fara tresariri sa vada doar „cind” va fi momentul. Un fel de soroc fatidic pentru o lume considerata pina deunazi intangibila si inexpugnabila se implineste in fata camerelor de luat vederi, figuri naucite defileaza incatusate in mars fortat pe drumul relativ scurt dintre perchezitie si tribunal, in timp ce privitorii constata din ce in ce mai putin impresionati cum se prabusesc in gol figurile de carton ale vodevilului politico-financiar la care au fost martori in ultimul sfert de veac. „L-au luat si pe asta!”, se aude sec din fundal, titlurile de pe micile ecrane, altadata paralizante sau socante, sint doar retusate, se schimba numele si, eventual, incadrarea juridica, dar in linii mari e acelasi breaking-news de ieri, de alaltaieri, de saptamina trecuta sau de acum citeva luni. Miine va fi la fel.

Lectia e simpla si clara, se schimba tot, locul trebuie eliberat, cine nu intelege acum va pricepe in perioada imediat urmatoare, dar orice intirziere e marcata ca atare, singura iesire onorabila din labirint e extragerea benevola din joc. Pentru cei care-si mai fac iluzii ca vor beneficia de clementa sau de o negociere pe muchie de cutit am o veste proasta: vremea negocierilor a apus, „lumea noua” nu mai accepta trageri de timp pentru ca e deja tirziu si e prea mult. La urma urmelor, am mai spus-o, o repet, cu o „vizita” la DNA toti sintem datori. De ce nu se mai poate negocia nimic? Raspunsul vine din intrebarea premierului Albaniei, socialistul Edi Rama, care asculta uimit deunazi relatarile despre actiunile DNA in Romania, ridicind din sprincene: „Eu nu înţeleg. Uitaţi-vă la preţul plătit. Cu atâtea arestări pentru corupţie, românii tot mai iau mita?„. Da, despre asta e vorba. S-a incercat si cu negocieri, si cu promisiuni, n-a mers. Dupa fiecare episod, echipa de „productie” a ramas aceeasi, doar a interpretat mai prudent scena deja cunoscuta in care ei se jura ca nu mai fura, dar i-a prins iarasi DNA cu spaga-n buzunare. S-a trecut la planul B in care nu mai exista clementa, nici incredere in promisiuni, terenul trebuie defrisat, despaduchit, destelenit.

Va mai dura ceva vreme, poate citeva luni, poate un an, dar numai prostii isi mai inchipuie azi ca pe ei nu-i va atinge valul imensului tsunami care matura tot, rade tot, curata tot. Toti cei pe care ii vedeti azi iluzionindu-se ca vor scapa neatinsi sint doar niste fantome stravezii, umbre ale unei lumi care dispare. Pentru ei mai ales, viata pe care inca isi mai imagineaza ca o traiesc e deja apusa si se aude din ce in ce mai obsedant acel tic-tac, tic-tac despre care scriu deja de luni de zile naucindu-mi cititorii care asteptau, probabil, ca „nucleara” despre care am scris in alte atitea si atitea rinduri sa insemne vreun dosar teribil, vreo explozie majora de tip Wattergate care sa schimbe eventual in 24 de ore fata intregii Romanii. Nu va fi asa, cred ca acum e clar, dar la fel de limpede sper ca este si fotografia momentului care surprinde de la ora la ora detonarea in cascada a unor „mine anti-personal” menite sa lase terenul gol. Daca va pasioneaza statistica, puteti face inventarul: Nastase, Hrebenciuc, Udrea, Ghita, Tender si de aici incolo va las pe voi sa scrieti o lista lunga, foarte lunga, care ramine in continuare deschisa. Ca sa nu pierdeti timpul va mai spun o data: azi e deja ieri pentru toti cei care vor urma!

Intr-o zi, cindva, va fi destul. Si acela e momentul viitorului „tic-tac”. O numaratoare inversa, mai nemiloasa si mai grabita decit cea pe care o traim azi se va simti in lunile urmatoare. Locurile nu pot ramine neocupate, rolurile trebuie jucate, dar provocarea teribila se va simti in gasirea unor noi personaje, croite altfel, dispuse sa admita lectia trecutului recent si sa priveasca la viitorul lor in politica, in media, in economie sau in societatea civila cu o lentila magica, in stare sa-i tina la distanta de greselile deja facute si foarte aproape de o schimbare in bine, dureros de necesara. Nu va fi simplu, capcane mortale pindesc la tot pasul si, dintre toate, cea mai periculoasa se arata a fi aceea a populismului, in care pica pe capete chiar si popoare mult mai antrenate decit noi in jocul democratic.

Nu e rolul sau rostul meu sa ofer solutii. Dar intuind ca viitoarea „criza” va fi aceea a gasirii unei noi garnituri de lideri, pot paria inca de pe acum ca nu va fi suficient sa ne imaginam atit de multe partide noi sau atitia independenti in stare sa ocupe locurile deja vacante. Sigur, vom avea in viitor si partide nou-aparute, unele dintre ele deja in faza de consolidare, dar schimbarea majora va trebui sa apara din felul in care fortele politice mari se vor raporta la actualul context. PSD si PNL mai ales au o misiune foarte grea in urmatoarele luni, aceea de a descoperi in rindul propriilor activisti, multi dintre ei aflati deja in functii in administratia locala si centrala, o suma de indivizi in stare sa-si asume trecera la un nivel superior al performantei politice si/sau administrative. Pe ideea veche ca orice soldat poarta in ranita bastonul de maresal. Un consilier local incurajat sa-si asume o candidatura in Consiliul Judetean, un consilier judetean pus pe lista pentru Parlament, un parlamentar incurajat sa preia o functie de ministru. Aud deja voci care spun ca asa s-a intimplat si pina acum. Zimbesc doar si le spun ca doar in teorie s-a intimplat asa pina mai ieri, dar, sper ca n-ati uitat, azi e deja ieri! Ceea ce inseamna ca de data asta ar trebui sa se intimple cu adevarat, altfel o luam de la capat. Primul pas, ca sa citez din clasici, ar fi acela in care in batalia pentru Bucuresti (Primaria Generala si primariile de sector) PSD si PNL ar incerca sa aduca in postura de candidati primari care au avut deja mandate de succes in alte orase mai mari sau mai mici ale tarii. Daca vor alege sa mearga in alegeri cu „lideri” de la centru, politruci a caror singura legatura cu administratia locala a fost in ultimii ani aceea de a face trafic de influenta pe linga edili pentru acordarea unor contracte oneroase in favoarea finantatorilor campaniilor electorale, inseamna ca liberali si pesedistii admit sa semneze de buna voie certificatul de deces al formatiunilor politice din care fac parte. Modelul de la Bucuresti, evident, trebuie adoptat pe scara larga la nivelul intregii tari. In felul acesta, singura dezbatere ramine cea legata de descoperirea unor „tinere talente” politice in stare sa-si asume o candidatura la nivelul satelor si, eventual, comunelor, iar aici ar intra in dispozitiv garnitura de lideri din organizatiile de tineret. Nu ridicati din spincene a mirare in fata unei astfel de variante! Daca s-a putut ca un primar al Sibiului sa ajunga prin votul cetatenilor Presedintele Romaniei, ce ar fi nefiresc in cele scrise mai sus?

Sigur, exista si scenariul in care Tase Atanasiu, Zgonea, Nicolicea sau altii ca ei sa fie impinsi sa-si asume candidaturi in alegerile locale. Ori sa fie resapati unii dintre edilii „de succes”, gen Ontanu sau Piedone. Personal, cred ca ar fi o greseala. O mare greseala. Pe care n-o pot face decit cei care n-au inteles ca azi e deja ieri.