Deocamdata, doar o cronologie si multe semne de intrebare. Poate vin si raspunsurile!
decembrie 2003 – mai 2005: Laura Georgescu a ocupat functia de consilier la Corpul de Control al Guvernului (condus de Victor Ponta, n.m.)/ Cancelaria Primului-Ministru (Adrian Nastase)
28 decembrie 2012: intr-o sedinta CNA care nu a avut un regim public si in care voturile membrilor au fost secrete, Laura Georgescu (sustinuta de Guvern – PSD) a fost aleasa presedinte al CNA
24 aprilie 2014– Laura Georgescu, despre subiectul reglementării în online: „am putea să facem noi primul pas și să mergem mai departe spre luarea în calcul a modificării Directivei Serviciilor Media Audiovizual”.
aprilie 2014– Narcisa Iorga, membru CNA:„Preşedintele CNA vrea să controleze internetul. La început, prin «propuneri de reglementare minime», în scopul nobil declarat de protejare a minorilor de abuzurile la care pot fi supuşi prin intermediul internetului. Mai târziu, cine ştie la ce se ajunge! Laura Georgescu serveşte interese politice riscante exprimate deja la Bucureşti pentru a controla mediul virtual. Nu neg bunele intenţii ale Comisiei Europene de a proteja copiii de abuzurile prin internet, dar niciuna dintre ţările europene nu se confruntă cu abuzurile permanente asupra minorilor prin intermediul audiovizualului aşa cum se confruntă România, din cauza unui CNA incapabil să servească interesul public.”
mai, 2014: „Cand spun reglementarea Internetului ma refer strict la serviciile media audiovizuale la cerere, iar propunerile minimale se refera la nuantarea clasificarii programelor, totul numai pentru potectia minorilor”– Laura Georgescu, presedinte CNA.
3-4 septembrie 2014: La București are loc reuniunea CERF (Central European Regulatory Forum), la care vor fi prezenți reprezentanți ai CNA-urilor din țările Europei Centrale și de Est. Reuniunea se va desfășura la Hotel Royal, iar accesul presei nu va fi permis. Printre subiectele abordate la CERF se numără și protecția minorilor în audiovizual. La această reuniune vor participa aproximativ 70 de persoane, străine şi române, potrivit unei Hotărâri a Guvernului, publicată recent în Monitorul Oficial. Cheltuielile aferente organizării evenimentului sunt suportate din prevederile bugetare aprobate Consiliului Naţional al Audiovizualului în bugetul de stat pe anul 2014, în limita sumei de 43.975 de lei, conform Hotărârii Guvernului.
4 septembrie 2014: Narcisa Iorga, membru al CNA, este urmărită penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa postului Giga TV, în care a fost pus sub acuzare deputatul PSD Viorel Hrebenciuc. Conform anchetatorilor, Narcisa Iorga l-ar fi îndrumat pe primarul de Piatra Neamț Gheorghe Ştefan să apeleze la cunoştinţele sale din mediul politic, pentru a influenţa votul din Consiliu.
lasa ca nici cu Narcisa Iorga nu mi’e rusine….niste nemernici si cei din cna si mai nenorociti toti politicienii…si uite asa ne apuca pe noi,romanii,o lehamite de politica si voi jurnalistii nu veti mai avea telespectatori….in studiou la voi se cearta si se „balacaresc” si dupa emisiune o pun de o afacere in comun pe spatele nostru,iar voi jurnalistii deontologi ii acoperiti.
Melania barbu gresiti cand procedati la fel in comentariul dv. ca si cei care introduc pe toti in aceeasi oala, sub pretextul ce toti sunt la fel, afirmand cu subinteles ca nu va este rusine nici cu narcisa iorga. Din razboiul purtat pe saituri mi s-a parut ca acuzele d-nei iorga erau si raman intru totul justificate, tinand cont de comportamentul sefei cna in filmuletele cu copii. Iar rezistenta la schimbarea din acest post a d-nei georgescu cat si sustinerea din partea partidului prin vocea p.m. ma fac sa cred ca se doreste ascunderea faptelor si mentinerea in functie fara ca macar sa se analizeze situatia. In ce o priveste pe d-na iorga, daca se va gasi ceva se va face asa cum trebuie banuiesc. Dar pana atunci, a le pune pe aceste doamne pe acelasi esafod.
Foarte corecte observatiile.
Si eu m-am mirat cand am vazut ca Narcisa Iorga e urmarita penal de DNA. Pe de o parte mi se pare o coincidenta stranie, pe de alta parte oare DNA actioneaza si la comanda ??? Nu mai stiu ce sa cred.
Stiu ca nu e locul potrivit, dar mai vreau sa fac un comentariu. Aseara mi s-a parut ca ati fost mult mai dur cu Monica Macovei decat cu Iohannis. Poate ca mergeti pe mana lui Iohannis dar, ca moderator, n-ar trebui sa se vada acest lucru. Pe mine Iohannis nu m-a convins poate si pentru motivul ca mi-aminteste de o vorba din tinerete care cred ca i se potriveste in parte : „Fie Hans cat de prost numa-nalt sa fie.”
Tot n-ați înțeles!
Las la o parte nesimțirea de a nu răspunde pe propriul blog, chiar sunteți atât de naivă să credeți ca in partea cealaltă este o persoana interesata de bine și rău, ale cărui acțiuni sunt justificate de convingeri proprii?
Aveți câine? Chiar dacă nu aveți, cred ca ați remarcat ca un câine îl va apăra pe cel care-i da de mâncare fără păreri proprii.
Dl Turcescu nu scoate un cuvânt de capul sau; tot ceea ce face primește in plic, iar singurul său scop este de a-și apăra stăpânul până la umilința totală.
Cu privire la circul sau de emisiune cu candidații, hai sa ne uitam cu mare atenție cat de viperos o sa fie dumnealui cu dna Udrea. Eu chiar i-as propune să-și taie vreo 10 cm din picioarele de la scaun și sa nu uite ca are obligația (cum ar zice ăl bătrân!) să ne convingă ca dna Udrea chiar știe sa cânte, că are voce și ca noua freză i se potrivește.
Asta o să fie comic!
Daca tot esti chitit sa combati jurnalismul interesat, cu Turcescu te ai gandit sa incepi ?
Pai el e exemplul cel mai elocvent ! Nu crezi ???
Sau poate frumoasa Pora !!! Ai vazut cum infuleca cirnati la Ateneu ???
am vazut la antena 3 niste carnati cum infuleca cacat cu cazmaua,. As incepe de acolo cu deratizarea.
Ba MIRCEO, aia daca maninca cacat cu cazmaua, maninca din audienta de pe piata, nu din poseta lu’ Udrea sau Burci zis ,,baby broker” !!!
Va uitati la TV? acum 9 septembrie ora 10:20? Atunci aveti si raspunsul.
O atitudine mai slugarnica, mai servila si mai jalnica este greu de gasit la vreun alt personaj din presa.
Jurnalism, inca nu exista aceasta categorie in Roamania!
De acord! As vrea sa-l vad pe d-l Turcescu cum comenteaza victoria lui Ponta in alegeri, victorie la care a pus si pune umarul cu fiecare ocazie de care dispune.
Ce sa faci cu asemenea oameni? Cum sa progereseze Romania cand e sufocata de trepadusi, curve si hoti?
Sunt dezgustat de tot ce se intampla in tara asta la nivel de media si de politica! Sunt dominate de un amatorism si golanism nemaininatanlit! Nici in vremea lui Ceausescu nu intanleai atata degradare morala manifesta!
Iar declaratiile lui Basescu sunt incalificabile. Prin dorinta asta a lui, fierbinte de a o aduce pe Udrea in fruntea tarii – cu neobrazare si lipsa de respect la adresa natiunii – o sa ne blagosloveasca cu Ponta. Poate asta urmareste! Poate nu vrea ca presedintele care vine sa realizeze mai multe decat el; vrea sa ramana DOAR EL vedetea prostilor! Cu oricare din cei doi, Ponta sau Udrea isi poate materializa aceasta intentie!
L-as intreba pe d-l presedinte, pe ce se bazeaza cand afirma ca Boc ar fi fost un candidat mai bun decat Johannis? Nu-mi aduc aminte ca primarul Boc sa fi avut realziari mai mari la Cluj decat Johannis la Sibiu. Johannis n-a fost prim ministru, dar oare Boc a fost? Chiar lua el deciziile care s-au luat in timpul guvernarii lui?
Cu emisiunea din seara asta d-le Turcescu, m-ai convins de calitatile dumitale, gazetaresti! Si spui ca ai 20 de ani de experienta? Mai esti si din Pitestiul meu? Mi-e rusine …e tot ce mai pot sa spun!
Subscriu partial.. Turcescu e o fiara pe blog si cu alde Nicolicea in platou, cu Orcan ajutor de serif, dar cand vin rarele momente cand chiar trebuie sa isi dea masura adevaratului potential….slab.
Despre leafa umflata cu pompa a lui Tonomatontan nimic? Oare de ce?
I simply want to tell you that I’m very new to blogging and definitely enjoyed your website. More than likely I’m going to bookmark your blog . You absolutely come with remarkable articles and reviews. Regards for revealing your website.
In curind javra ordinara de la Cotroceni o sa primeasca iar un sut in cur, adica in nume !!! O sa-l suspende iar Parlamentul !!! Si daca-l apara Ambasada, SRI-ul, CCR-ul si Redding, iar o sa-l suspendam !!! Intruna !!! Pina in 22 Decembrie, ziua dictatorilor !!! Si cu 2 ore inaintea expirarii mandatului sau de rahat, iar o sa-l suspendam !!! Si daca nu se cara pe 22 Decembrie, pentru ca va invoca lunile lipsa cit a fost suspendat asa cum a spus, vai de chelia si de ochiu’ lui ala sasiu ce-l asteapta !!!
Basaule, basaule…..fir-ai TU al dracului !!! Ce-ti mai incerci norocu’ cu Poporul Roman !!! Cum incerci tu sa-i intinzi resortul rabdarii la maxim !!! Sa vezi TU basaule cind acest resort O SA SE RUPA !!!! Ceausescu n-a avut parte de posibilitatile de iesire din scena pe care le ai tu, ba javra ordinara !!!!
Ho Mircea Badea. Potoleste-te. Ai vazut iar o motocicleta ?
0are schelalaie cand trece ambulanta pe strada ?:)))
I just want to tell you that I am just beginner to blogging and site-building and seriously savored your website. More than likely I’m likely to bookmark your website . You really come with excellent well written articles. Kudos for sharing with us your web-site.
Dialog intre Basescu Tiran si invitatul sau la B1TV, colonelul Rob Turcescu :
,,Eu sint la final de mandat si n-are rost sa mai mint si sa ma mai prefac, domnule Turcescu” !!!
http://argesenii.ro/articol.cfm?id=3310&hid=69386F6BB1DFED68692A24C8686939B9&gid=4&hida=A87FF679A2F3E71D9181A67B7542122C
Farsa pentru primarii opozitiei
http://argesenii.ro/articol.cfm?id=3310&hid=69386F6BB1DFED68692A24C8686939B9&gid=4&hida=A87FF679A2F3E71D9181A67B7542122C
Dialog intre Basascu Tiran si sclavul sau invitat la B1Tv, acelasi colonel Rob Turcescu : ,,Eu timp de 10 ani am protejat-o pe Elena Udrea, am ocrotit-o” !!!
In ce SENS si mai ales CUM, ai ,,protejat-o” chiorule idiot pe curva asta ?????
Ai ,,protejat-o” cerind lui Kovesi sa FURE din dosarul ALRO CD-urile cu inregistrari in care Nutzi VORBESTE DE SPAGA data de rusi ????
Ai ,,protejat-o” in chestia cu ,,Gala Bute” ???
Desigur ca astfel de intrebari sclavul Turcescu n-o sa i le puna niciodata, chioru’ se ridica de pe scaun si baga cutitu’ in el in direct !!!
Esti un cretin profund.
I just want to mention I’m very new to blogs and absolutely enjoyed your page. Almost certainly I’m want to bookmark your blog post . You really have fantastic writings. Thanks for sharing with us your website.
I had been simply 7.Five weeks, nevertheless i actually feel gloomy. Come accross to my place NFL JERSEYS FROM CHINA.
Wow, wonderful blog layout! How long have you been blogging for? you made blogging look easy. The overall look of your web site is excellent, as well as the content!
naturally like your website but you need to check the spelling on quite a few of your posts. Many of them are rife with spelling issues and I in finding it very troublesome to tell the reality however I will certainly come again again.
I simply want to say I am beginner to blogging and site-building and actually loved you’re web page. Likely I’m want to bookmark your blog . You surely come with wonderful articles. Kudos for sharing your blog site.