Trecutul recent: treizeci de zile care au ucis România

De mai bine de 15 ani nu ma despart de o carte aparuta initial in mai multe volume:: e vorba de lucrarea „11 ani din istoria Romaniei” scrisa de Domnita Stefanescu. Nu exista astazi o cronologie a evenimentelor social-politice de dupa 1990 relatate cu o mai mare acuratete decit în aceasta lucrare. In plus, e scrisa fara note personale si, mai ales, cu un simt al observatiei uluitor. Astazi, cind se discuta fierbinte despre evenimentele din 13-15 iunie, va invit sa cititi din lucrarea Domnitei Stefanescu cronologia evenimentelor din 21 mai 1990 pina in 20 iunie 1990. Sper sa aprecieze aceste note si jurnalistii mai tineri care inca n-au aflat cine era prin Piata Universitatii in acele zile.

Multumesc inca o data Domnita Stefanescu pentru munca titanica depusa la realizarea acestei lucrari!

Cronologie:

• 21 mai. Piaţa Universităţii. Demonstraţia continuă. Mai sunt în greva foamei 25 de demonstranţi. Rezultatele analizelor de laborator efectuate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii probează faptul că greviştii foamei n-au mâncat, n-au băut alcool şi n-au consumat droguri în timpul penitenţei lor, aşa cum s-a afirmat în anumite medii. Forumul Cetăţenesc din Cehoslovacia, un grup de scriitori din Marea Britanie şi din SUA îşi afirmă sprijinul pentru fenomenul Piaţa Universităţii.
• 23 mai. Piaţa Universităţii. Ministrul Justiţiei, Teofil Pop, a fost agresat cu lovituri de pumn şi obiecte contondente în timp ce încerca, însoţit de Sever Georgescu, secretarul general al Guvernului, să intre în dialog cu greviştii foamei în Piaţa Universităţii. Ştirea a fost pre¬luată imediat de Europa Liberă şi de presa scrisă. În ziarul Adevărul, Sergiu Andon, autorul articolului „Reprezentanţi ai guvernului ţării loviţi în ducatul haosului”, consideră că „Îngerii slinoşi din piaţa exhibiţioniştilor au coborât o nouă treaptă a decăderii”.
• 24 mai. Piaţa Universităţii. Datorită stării alarmante a sănătăţii greviştilor foamei, apare îndemnul renunţării la această formă de protest sau chiar la continuarea în alte forme a demonstraţiei. Într-un apel, Grupul pentru Dialog Social propune continuarea acţiu¬nilor protestatare sub alte forme pentru a nu pune în pericol viaţa greviştilor foamei; Doina Cornea, Gabriel Liiceanu şi Stelian Tă-nase adresează greviştilor foamei îndemnul de a renunţa la acţiunile lor.
– Într-o conferinţă având ca obiect modul în care Televiziunea a reflectat campania electorală, Răzvan Theodorescu se referă şi la arti¬colul 473, prin care această instituţie e direct subordonată preşedintelui României: „Niciodată domnul Iliescu nu a căutat să influenţeze într-un fel emisiunile Televiziunii şi nici vreun alt con-ducător de partid nu a făcut acest lucru”. În aceeaşi chestiune se pro-nunţă şi Petre Roman în cartea sa Libertatea ca datorie: „De altfel accesul la televiziune, controlată de anturajul lui Iliescu, îmi era atunci (când Petre Roman era prim-ministru n.n.) ca şi acum (când Petre Roman nu mai este prim-ministru n.n.) interzis”.
• 25 mai. Piaţa Universităţii. Creşte numărul apelurilor adresate pe de o parte oficialităţilor responsabile de situaţia greviştilor foamei, iar pe de altă parte greviştilor foamei, îndemnaţi să renunţe la această formă de protest.
• 29 mai. Rompres transmite ştirea conform căreia Alexandru Paleologu care s-a declarat solidar cu golanii din Piaţa Universităţii a fost rechemat definitiv în ţară, încheindu-şi astfel misiunea de ambasador al României în Franţa.
– Piaţa Universităţii. Peste 150 de scriitori bucureşteni se adresează Guvernului cerându-i să intre în dialog cu greviştii foamei: „Cerem Guvernului să accepte că viaţa e o valoare pe care politica
n-are dreptul s-o ignore”. Acelaşi apel vine şi din partea patriarhului Teoctist ca şi a unui grup de artişti membri ai UAP. LADO adresează o scrisoare lui Ion Iliescu în aceeaşi chestiune.
– Într-un comunicat, Guvernul îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu starea greviştilor foamei, dar şi regretul că aceştia au refuzat să poarte tratative cu reprezentanţii săi pe care i-au şi agresat.
• 30 mai. Piaţa Universităţii. În zori, primarul Capitalei, Dan Predescu, însoţit de mai multe maşini ale salubrităţii şi câteva buldozere a încercat să împrăştie demonstranţii care au rămas peste noapte în piaţă. Cei prezenţi s-au aşezat pe asfalt, nepermiţând oamenilor şi utilajelor să pătrundă în zonă. După¬-amiază poliţiştii s-au fixat la cele două capete ale baricadei. Demonstranţii au îngenuncheat chiar în faţa poliţiştilor şi-au scandat: Jos comunismul!, Jos Chiţac!, Fără violenţă!, Mergeţi în cazarmă!. Nu s-au înregistrat violenţe, în cele din urmă poliţiştii s-au retras.
– Apel al muzicienilor, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, adresat Guvernului pentru a găsi calea dialogului cu greviştii foamei.
• 2 iun. Piaţa Universităţii. Apeluri către Guvern (membri ai Uniunii Artiştilor Plastici), către Ion Iliescu şi TVR (Liga Română a Veteranilor de Război), pentru a soluţiona situaţia greviştilor foamei.
• 4 iun. Comunicat al CADA privind necesitatea stabilirii naturii contribuţiei Armatei la Revoluţie, a trecerii în rezervă a unor militari, a demiterii lui Mihai Chiţac din funcţia de ministru de Interne.
• 5 iun. Comunicat din partea Consiliului Superior de Conducere al Ministerului de Interne şi al MApN ca răspuns la Comunicatul CADA din 4 iun.
„1) Ministrul de Interne a renunţat la cadrele compromise şi s-a situat de partea Revoluţiei; Mihai Chiţac a fost şi el alături de revolu¬ţionari, a fost văzut de întreaga populaţie în prima zi a Revoluţiei ce¬rând unităţilor militare şi Ministerului de Interne retragerea în cazărmi şi neagresiunea populaţiei – deci e oportună rămânerea lui în funcţie.
2) Conducerea MApN dezaprobă comunicatul CADA, la fel şi numeroase cadre militare. Armata rămâne un element de stabilitate neasumându-şi niciun fel de ingerinţe în viaţa şi activitatea altor struct¬uri ale societăţii. Toţi cei care încalcă ordinele şi regulamentele legale se exclud sau sunt excluşi. Credincioasă opţiunilor exprimate ca ur¬mare a participării la Revoluţia din dec. ’89, Armata sprijină în conti¬nuare activitatea organelor de stat alese în mod democratic – Par¬lament, Preşedinţie – participă la asigurarea desfăşurării vieţii normale a populaţiei”.
• 7 iun. Se semnează Convenţia de constituire a Cartelului Sin-dical „Alfa”, format de 7 federaţii, 470 de sindicate ce reprezintă 1 300 000 de salariaţi. Un punct nevralgic rămâne adjudecarea patri-moniului UGSR.
– Piaţa Universităţii. Manifestanţii se încolonează pentru un marş al tăcerii în sprijinul greviştilor foamei şi se îndreaptă spre Piaţa Victoriei şi Televiziune. Se depune la Guvern un memoriu în care se cere începerea dialogului. Guvernul reacţionează şi transmite prin radio şi postul de televiziune propunerea ca tratativele să aibă loc la 11 iun., orele 15.
• 8 iun. Un grup de români cu domiciliul în Franţa adresează lui Ion Iliescu o scrisoare în care califică drept un act politic regretabil rechemarea lui Alexandru Paleologu din funcţia de ambasador al României la Paris.
• 11 iun. Piaţa Universităţii. Are loc, fără accesul presei, întâl-nirea dintre reprezentanţii demonstranţilor şi ai Guvernului, respectiv Sever Georgescu, secretarul general al Guvernului. Se cere cu in-sistenţă înfiinţarea unui post de televiziune independent, fără să se ob-ţină un răspuns ferm.
Demonstranţii consideră tratativele eşuate. Printr-un Comunicat semnat de 19 grevişti ai foamei se anunţă că vor înceta efectiv acţiu-nea protestatară, conform protocolului încheiat la 11 iun. 1990 cu Secretariatul General al Guvernului, la data când vor intra în posesia unei autorizaţii de înfiinţare a unui post de televiziune independent şi privat şi nu doar a promisiunilor că reprezentanţii Guvernului vor sus¬ţine cererea.
• 12 iun. La Palatul Victoria are loc o şedinţă în care se hotărăşte lichidarea demonstraţiei din Piaţa Universităţii. SRI, Armata, Poliţia primesc ordine în acest sens. Postul de televiziune prezintă un Comu-nicat al Procuraturii care legitimează Poliţia să degajeze Piaţa Uni-versităţii.
• 13 iun. Piaţa Universităţii, ora 4 dimineaţa. Forţele poliţieneşti îi atacă energic pe greviştii foamei. Corturile sunt strânse şi distruse, dis¬par fişele medicale, sunt confiscate obiectele personale. Greviştii sunt agresaţi, se fac arestări, cei care scapă de bătaie sau arestare se refugiază în holul hotelului Intercontinental. Apoi se spală strada cu detergenţi, se refac marcajele, se astupă gropile. În faţa Teatrului Naţional se dă cu clor, se plantează flori, se greblează nisipul la troiţa eroilor.
– Ora 5 dimineaţa. Poliţiştii atacă Institutul de Arhitectură, agre-sează studenţii, înconjoară Piaţa şi construiesc baraje din vehicule. Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei declară că nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în centrul oraşului.
– Ora 9,30 dimineaţa. Atraşi de baricada construită de poliţişti în¬tre Spitalul Colţea şi cinematograful „Luceafărul”, câteva sute de de¬monstranţi se adună în dreptul ei şi strigă: Jos Chiţac!, Jos Iliescu!, Jos comunismul!. Au loc numeroase arestări. Operaţiunile sunt con-duse de gen. maior Corneliu Diamandescu, ministru-adjunct de In-terne.
– La ora 11 într-un comunicat transmis prin radio se precizează cifra arestărilor – 240. La Facultatea de Arhitectură are loc o confe-rinţă de presă a studenţilor agresaţi cu câteva ore în urmă şi a gre-viştilor foamei care au reuşit să scape de arestare.
– Ora 12. Institutul de Arhitectură este luat cu asalt de un grup de bărbaţi care strigă: IMGB face ordine. Un alt grup, mai ales de femei, scandează: ICTB face ordine. Ordinea se face cu bâte, răngi şi alte asemenea dotări. Studenţii se baricadează, dar clădirea este atacată, iar geamurile sparte de grupurile de muncitori care vor să se răfuiască şi cu reprezentanţii Ligii Studenţilor. Altercaţii. Apar poliţiştii. Alte grupuri scandează lozinci antiputere (Jos Iliescu!, Jos Chiţac!, Jos guvernul!) şi îndepărtează cele două grupuri de muncitori. Apar şi curioşii, unii cu flori şi lumânări.
– Ora 14. Dinspre străzile Academiei şi Colţei se lansează cocktail-uri Molotov. Între Universitate, Arhitectură şi hotelul Negoiu, mulţimea scandează, huiduie. De pe acoperişuri se aruncă pietre şi sticle. Poliţiştii se retrag.
– Orele 17,30. Manifestanţii sparg barajul de poliţişti şi ajung sub balcon. Vin alte forţe poliţieneşti, dar se retrag datorită tirului de pie-tre şi sticle. O explozie incendiază autobuzul Poliţiei care bloca in¬tra-rea în piaţă. Poliţiştii se retrag, piaţa e ocupată. La baricada de auto-camioane dinspre strada Oneşti unui autobuz i se dă foc. La balconul Facultăţii de Geologie, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studen¬ţilor din Universitatea Bucureşti, anunţă că studenţii Universităţii au in¬trat în grevă şi se baricadează în clădire până la eliberarea colegilor ares¬taţi. Îndeamnă la nonviolenţă şi se desolidarizează de violenţele la adre¬sa Poliţiei. La scurt timp sunt atacate sediile Poliţiei Capitalei, Minis¬terului de Interne şi SRI, se aruncă sticle incendiare, izbucnesc incendii, au loc acte de violenţă, distrugeri de documente şi obiecte, sechestrări de persoane. Se răspândeşte zvonul că trenuri cu mineri vin spre Bucureşti.
Ion Iliescu evocă atmosfera acelei zile: „Capitala României trăia un coşmar. Populaţia era îngrozită de scenele de violenţă şi anarhie. Explozii şi incendii în punctele centrale, nor de fum deasupra oraşului, pe străzi hărţuială între Poliţie şi manifestanţi, spaimă şi derută gene¬rală. Forţele de ordine erau cu totul depăşite”. În această situaţie pre¬şe¬dintele nou ales ajunge la concluzia că „instituţiile fundamentale ale sta¬tului erau în pericol” şi, în consecinţă, consideră că trebuie să inter¬vină pentru apărarea lor. O face în primul rând printr-un Apel transmis prin radio şi televiziune populaţiei: „Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţă dezlănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic la 20 mai… Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câşti¬gate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele ires¬ponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită…”
În comunicatul Guvernului se apreciază că este vorba de acte de terorism legionar, care trebuie oprite cu toată fermitatea.
– Orele 18. Mii de manifestanţi ocupă curtea Televiziunii, deşi zona este apărată de trupe de poliţie şi de civili. Indivizi înarmaţi cu ciomege şi arme de atac improvizate pătrund prin intrarea din strada Pangratti, lăsaţi să treacă de forţele de ordine. Au loc violenţe. Se întrerupe emisia, în incinta Televiziunii sunt distruse filmoteca, maşinile de titraj IBM, cabinele de montaj, mobile, sunt rupte firele telefonice, dispar sau se distrug documente, se sparg geamuri, se atacă violent persoane. Când se reia emisia, peste câteva ore, Răzvan Theodorescu, Emanuel Valeriu şi Alexandru Stark (legat la cap) sunt vădit tulburaţi şi dezorientaţi.
Într-un interviu cu Răzvan Theodorescu şi Emanuel Valeriu, apărut în Adevărul din 15 iun. 1990, aceştia descriu scena asaltului Televiziunii şi pe protagoniştii ei („În majoritate erau ţigani, puţind a alcool de te trăsnea”. – Emanuel Valeriu), distrugerile comise, violen¬ţele la care au fost supuşi unii dintre lucrătorii televiziunii (au găsit un trandafir pe biroul lui Emanuel Valeriu, l-au arătat mulţimii prin fereastra deschisă şi l-au ameninţat pe Emanuel Valeriu că îl aruncă pe fereastră, după ce îl ţineau ostatic pe Alexandru Stark). Cei doi promit că vor lua măsuri ca Televiziunea să fie mai bine apărată.
• 14-15 iun. Dis-de-dimineaţă între 10 000 şi 12 000 de mineri din Valea Jiului descind în Capitală. Ion Iliescu declară: „am fost surprins să aflu că grupuri de cetăţeni, în special muncitori din alte oraşe, printre care şi mineri din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară, dar nu aveam cum să o împiedic”.
Mult mai surprins pare Petre Roman şi nu atât de venirea minerilor la Bucureşti cât de atitudinea lui Ion Iliescu în dimineaţa lui 14 iun. (Într-un interviu acordat României libere şi publicat în numărul din 18 mai 1993 al ziarului, Petre Roman explică în ce a constat surpriza: „În momentul în care minerii s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, ne-am reunit, un număr de persoane, în acest moment nu-mi amintesc de totalitatea persoanelor care se aflau de faţă, mi-amintesc însă că am avut o discuţie în legătură cu ceea ce urma să se facă. Propunerea, care nu era numai a mea, poate nu a fost în primul rând a mea, era aceea că minerilor trebuie să li se asigure o masă caldă, după care ei să fie reuniţi şi îndreptaţi spre a se reîntoarce în Valea Jiului. […] Sigur, ce s-a întâmplat în continuare … am asistat la o evolu¬ţie diferită de ceea ce credeam că ar trebui făcut. Adică, o dată ajunşi în Piaţa Victoriei, masaţi, grupul de mineri care venise, domnul Iliescu şi cu cei care ne aflam acolo, în balconul din clădirea Guvernului, am constatat că situaţia era poate şi mai dramatică, deoa-rece minerii erau în marea lor majoritate înarmaţi cu bâte, cu lanţuri, se vedea că erau oameni foarte obosiţi, unii dintre ei, sau majoritatea dintre ei veneau direct din mină, sau dădeau impresia că veneau de la muncă, şi în consecinţă desfăşurarea necontrolată a prezenţei lor în Bucureşti devenise destul de evidentă pentru noi. În aceste condiţii, ceea ce discutasem anterior, şi anume faptul că ei trebuiesc hrăniţi, după care trebuiesc grupaţi şi îndemnaţi să se reîntoarcă în Valea Jiului întrucât descărcarea violentă din noaptea trecută fusese oprită, nu s-a realizat. Din păcate domnul Iliescu le-a spus, spre surprinderea mul¬tora şi a mea, că le cere să meargă să ocupe şi să cureţe Piaţa Universităţii şi cineva a adăugat «să planteze flori», lucru care a avut aprobarea domnului Iliescu”.) Având girul conducerii superioare a ţării, dar având şi bâte, lanţuri, bastoane, ciomege ş.a. minerii iau în stăpânire Capitala şi încep să împartă energic pedepse celor care – credeau ei, minerii, sau fuseseră instruiţi să creadă – se făcuseră vinovaţi de violenţele din ziua precedentă. E suficient pentru oricine să aibă proaspăt în minte inventarul ţintelor spre care s-a dirijat mânia minerilor în cele două zile, 14 şi 15 iun., – pentru a înţelege ce fel de informaţii şi instructaje le-au fost servite spre a li se forma convin-gerile şi înarma braţul. Marea vinovată a tot ce se întâmpla în ţară era considerată, în anumite medii, Opoziţia. În consecinţă, preluând aceste opinii, minerii se avântă în luptă spre a-i lichida în primul rând pe capii Opoziţiei. Înarmaţi pe lângă bâte, răngi, bastoane etc., cu foto¬grafiile liderilor Opoziţiei, ei pornesc în căutarea acestora. Reuşesc să ajungă la locuinţa lui Ion Raţiu pe care o devastează, spre ţinere de minte. Folclorul acelor zile spune că nu numai persoanele marcante ale Opoziţiei au evitat să cunoască direct efectele mâniei muncitoreşti, dar şi cei care întâmplător semănau fizic cu binecunoscute perso¬nalităţi ale Opoziţiei şi-au autoimpus o claustrare preventivă. După cum este ştiut că au fost stâlciţi în bătaie cei care – nefiind conştienţi că seamănă cu X sau Z din opoziţie sau nefiind destul de prudenţi, sau nevenindu-le să creadă că mai pot trăi asemenea clipe după ce Ceauşescu nu mai era – au cutezat să circule pe străzile centrale ale Capitalei. În afară de capii Opoziţiei trebuiau avute în vedere şi instrumentele influenţei lor, structurile politice şi administrative. Se¬diile partidelor politice de opoziţie, din Bucureşti şi din provincie (fie¬care oraş îşi are minerii lui!), au fost devastate şi, de ce nu, deposedate de unele bunuri. Muzeul Ţăranului Român a fost luat cu asalt pentru că minerii l-au confundat (ca sonoritate) cu PNŢCD. Iniţial s-a anunţat că în sediile partidelor vizitate au fost găsite indicii compromiţătoare: bani falşi, utilaje de fabricat bani falşi, droguri, acte de identitate false ş.a. Ulterior cercetările mai aplicate au stabilit că totul fusese o exagerare de proporţii.
Din galeria pedepsiţilor nu putea să lipsească presa, presa independentă. Ziarele şi revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada au fost atacate şi devastate, iar unii ziarişti agresaţi. Unele dintre aceste publicaţii n-au apărut câteva zile. Încă înainte de vizita minerilor, reprezentanţii Sindicatului liber al tipografilor din Combinatul Poligrafic Bucureşti fac o demonstraţie împotriva unor ziarişti de la România liberă şi a unor lucrători din Combinat. Se scandează: Jos Băcanu!, Jos şi Paler!, Nu vă mai tipărim!. Punctul pe i îl pun minerii care năvălesc în redacţia României libere, distrug tot ce văd cu ochii, bagă spaima în angajaţii ziarului. Unul dintre liderii minerilor decide: „Din acest moment acest ziar nu mai apare!”. Întrebat cine este, acesta se prezintă: „Sunt reprezentantul tuturor mine¬rilor din România”. Minerii au convocat apoi conducerea Combi¬natului Poligrafic şi pe reprezentanţii tipografilor pentru a ordona interzicerea ziarului. Într-adevăr România liberă (ca şi alte publicaţii) n-a apărut în intervalul 15-18 iun. Prin Comitetul Director ziarul România liberă protestează împotriva devastării redacţiei de către un grup ce se declară al tipografilor, a molestării unui membru al redacţiei şi împotriva prezenţei minerilor care impiedică desfăşurarea normală a vieţii redacţionale. Se cere Guvernului, în numele libertăţii presei şi dreptului la opinie, să intervină pentru restabilirea situaţiei. În focul luptelor de la Combinatul Poligrafic (fost Casa Scânteii), se produc şi confuzii. Un oarecare funcţionar de la Ministerul Culturii este confundat cu un ziarist al presei destabilizatoare, luat de guler, în¬jurat, ameninţat cu ranga, apoi chestionat: „Ce fel de cultură faceţi voi, bă, dacă nu-i învăţaţi pe ăştia să nu-şi vândă ţara?”. Şi pentru a nu se uita lecţia, vizitatorii avertizează că data viitoare, dacă ziariştii nu-şi bagă minţile în cap, întorc Casa Scânteii cu fundu-n sus şi îi omoară pe toţi. Alte categorii de populaţie vânate în acele zile au fost stu¬denţii, intelectualii în general (s-a activat mai vechea deviză Moarte intelectualilor!) şi toţi cei bănuiţi prin aspect fizic sau prin alte semnalmente că fac parte din categoriile care susţin ideile Opoziţiei şi ale presei independente sau că au trecut prin Piaţa Universităţii. Studenţii sunt şi ei pedepsiţi, la ei acasă. Se pătrunde în forţă în Universitate şi în Institutul de Arhitectură. Studenţii şi studentele sunt bătuţi şi ameninţaţi, cadrele didactice nu sunt nici ele ignorate, incin¬tele facultăţilor, laboratoarelor, sălilor de curs poartă urmele furiei devastatoare. Sosit la Universitate, la 15 iun., pentru a constata singur ce s-a întâmplat, Petre Roman, aşa cum singur declară, este impre¬sionat atât de urmele trecerii minerilor cât şi de starea de nemulţumire a studenţilor. Marian Munteanu, de exemplu, bătut cu cruzime în 14 iun. şi internat în spital, este arestat din spital prin mandat de arestare preventivă. Martorii acelor zile declară că s-au comis atrocităţi, au fost molestaţi oameni nevinovaţi, unii pentru că erau confundaţi cu te miri cine, alţii pentru că purtau barbă, tinerele pentru că purtau fuste prea scurte sau erau fardate şi oricine îndrăznea să aibă opinii. Pe toţi aceştia minerii îi dădeau, după o judecată personală prealabilă, pe mâna poliţiei, ei fiind aceia care dictau arestările. E adevărat, minerii au avut şi simpatizanţi printre bucureşteni. Mai ales la venire unii i-au aplaudat, apoi le-au adus mâncare, i-au ajutat să-i identifice pe cei care trebuiau pedepsiţi. La sfârşitul voiajului lor în Capitală, minerii au fost convocaţi la Complexul Expoziţional unde Ion Iliescu le-a mulţumit din nou pentru că au răspuns încă o dată la chemare, cu solidaritate de clasă.
– Prin decret CPUN (nr.242) se eliberează din funcţia de ministru de Interne generalul-colonel Mihai Chiţac şi se numeşte în aceeaşi funcţie Doru Viorel Ursu.
• 14 iun. La indicaţia minerilor se fac multe arestări mai ales în zona Televiziunii. Nicolae Bădilă, de exemplu, venise la Televiziune ca urmare a apelului lui Ion Iliescu pentru a apăra instituţia. Ca mem¬bru FSN nu putea să nu răspundă unei asemenea mobilizări. Este arestat, dus la Măgurele, bătut bine şi lăsat în compania altor câtorva sute de arestaţi.
• 15 iun. Continuă arestările celor implicaţi în demonstraţia din Piaţa Universităţii, dar în această etapă arestările se fac de la locul de muncă. În cele două zile au fost arestaţi fie direct din stradă, după ce în prealabil au suportat o bătaie sălbatică de la mineri, fie de la locul de muncă, studenţi, muncitori, intelectuali, elevi. Toţi s-au plâns în faţa instanţei de condiţiile inumane din închisori. În timpul procesului, la 1 oct. 1990, Dumitru Dincă, arestat şi el (ca şi Nica Leon), pentru a descrie cât mai convingător mizeria pe care o îndură deţinuţii la peni¬tenciarul Jilava a scos din buzunar un tub de medicamente în care se afla o adevărată colecţie de păduchi. Inginerului Ioan Mănucu, de la regionala CFR Craiova, i se desface contractul de muncă pe 15 iun. pentru că pe 13 iun. orele 20,25, constatând introducerea ilegală în circu¬laţie a trenurilor cu mineri ce se îndreptau spre Bucureşti, a întrerupt curentul electric între Lainici şi Valea Sadului, pentru a opri respectivele trenuri.
– Zorel Filipescu, directorul Direcţiei Sanitare a municipiului Bucureşti, declară că, în perioada 13-18 iun., în unităţile de spitalizare ale Capitalei au fost trataţi 560 de răniţi în timpul evenimentelor din 13-15 iun, şi au fost înregistrate oficial 6 decese.
– Din raportul semnat de procurorul general Gheorghe Robu şi de ministrul de Interne Doru Viorel Ursu rezultă că în urma evenimentelor din 13-15 iun. au fost arestate 185 de persoane învinuite de infracţiunile de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, pătrunderea fără drept în sediul unor instituţii de stat, furt calificat în paguba avutului public şi personal, distrugere în dauna avutului public (34 de inculpaţi sunt trimişi în judecată în stare de arest, iar 2 în stare de libertate; 17 inculpaţi sunt scoşi de sub urmărire penală deoarece în urma expertizelor psihiatrice s-a constatat că sunt iresponsabili penal pentru faptele comise; 81 de inculpaţi faţă de care se continuă urmărirea penală sunt puşi în libertate; 51 de inculpaţi, dintre care 9 cu antecedente penale, sunt cercetaţi în stare de arest). Din¬colo de numărul morţilor, răniţilor, arestaţilor şi dezamăgiţilor, evenimentele din 13-15 iun., din Bucureşti, au multe alte efecte nega¬tive. Opinia publică internaţională reacţionează rapid, îşi manifestă stupoarea faţă de ororile de la Bucureşti. La aproape 6 luni de la Revoluţia din dec. ’89, România este din nou în atenţia lumii, paginile întâi ale marilor cotidiene din toată lumea transmit ştiri şi reportaje despre mineriada de la Bucureşti. Dar această revenire a ţării în atenţia tuturor se face cu preţul pierderii întregului capital de simpatie câştigat în dec. ’89. Consecinţele sunt dezastruoase, preţul plătit pentru a lichida o demonstraţie care rezistase non-stop 53 de zile este cate¬goric prea mare.
Nu puţine au fost vocile care s-au întrebat ulterior ce forţe sau ce ciocniri de interese erau cu adevărat răspunzătoare de ceea ce s-a întâmplat în acele zile (conflicte surde între diferitele segmente ale Puterii, între Armată şi foştii lucrători, rămaşi activi, ai Securităţii). Răspunsul complet n-a fost încă dat de nimeni, deşi aproape toată lumea implicată în coşmarul acelor zile s-a pronunţat în legătură cu ele. Răspunsul n-a fost dat nici măcar de comisia parlamentară for-mată din 15 deputaţi şi 8 senatori, desemnată să ancheteze eveni-mentele din 13-15 iun. şi condusă de Radu Nicolae, deputat FSN, secretar al Adunării Deputaţilor.
Iată două dintre cele mai succinte concluzii pe care, în nenumărate variante, opinia publică internaţională le-a exprimat în legătură cu evenimentele din 13-15 iun.:
– Departamentul de Stat al SUA – „Acţiunile autorizate de preşedintele Iliescu şi guvernul său, din ultimele câteva zile, au lovit în inima democraţiei române”.
– Agenţia TASS – „Recentele evenimente au fost, poate, tipul cel mai negativ de confruntare post-electorală care subminează reputaţia României în lume, indiferent cine este de blamat.”
• 15 iun. Printr-o decizie a Consiliului Militar Superior al MApN se desfiinţează CADA. Motivele deciziei: CADA a vizat desfiinţarea unor structuri indispensabile Armatei, crearea unor organisme demo¬cratice din care să nu facă parte comandanţii, atragerea personalului armatei în sprijinirea Proclamaţiei de la Timişoara, trecerea în rezervă a sute de cadre superioare; CADA a făcut jocul unor forţe politice care urmăresc destabilizarea vieţii sociale.
• 16 iun. Comunicat al Guvernului: „În legătură cu actele de barbarie din 13 şi 13 spre 14 iunie, Guvernul a dispus luarea unor măsuri concrete şi hotărâte pentru anchetarea şi tragerea la răspundere penală a celor vinovaţi. De asemenea a dispus cercetarea actelor de molestare reclamate în zilele următoare”. Se mai face menţiunea că au fost reţinuţi 1021 suspecţi.
• 17-18 iun. Piaţa Universităţii se umple din nou. Manifestaţia durează până noaptea târziu. Dan Predescu, primarul general al Capitalei, vine la faţa locului, dar este huiduit şi se retrage fără a fi reuşit să intre în tratative cu demonstranţii.
• 18 iun. La Senat sunt alese structurile de conducere:
– preşedinte – Alexandru Bârlădeanu (FSN); vicepreşedinţi – Oliviu Gherman (FSN), Vasile Moiş (FSN), Radu Câmpeanu (PNL), Károly Király (UDMR); secretari – Paul Jerbas (FSN), Dan Iosif (FSN), Petru Jucan (PNL), Verestóy Attila (UDMR); chestori – Doru Ioan Tărăcilă (FSN), Constantin Sava (FSN). Se formează trei grupuri parlamentare: FSN, UDMR, PNL.
• 19 iun. Şi Adunarea Deputaţilor îşi alege conducerea:
– preşedinte – Dan Marţian (FSN); vicepreşedinţi – Marian Enache (FSN), Ionel Roman (FSN), Mircea Ionescu Quintus (PNL), Victor Cerdarie (gruparea ecologistă); secretari: – Bogdan P㬬traşcu (FSN), Cazimir Ionescu (FSN), Nicolae Radu (FSN), Ma¬dras Lázár (UDMR); chestori – Emil Stoica (FSN), Paul Cio-banu.
• 20 iun. Ateneul român. Orele 11. În Camerele reunite ale Par-lamentului, în cadrul unei şedinţe solemne, în faţa unei asistenţe în pi¬cioare, primul preşedinte ales al României, de după abolirea siste-mului comunist, rosteşte jurământul de credinţă.
Teodor Vasiliu, preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, dă citire actului de validare a mandatului prezidenţial. Preşedintele Senatului, Alexandru Bârlădeanu, îl declară pe Ion Iliescu, preşedinte al Ro-mâniei.
(Ion Iliescu, născut la 3 mar. 1930, la Olteniţa. Studii superioare la Institutul Politehnic din Bucureşti şi la Institutul de Energetică din Moscova [1950-1953].
1957 – preşedintele Uniunii Asociaţiilor Studenţilor din România, viitorul UASCR; 1967 – prim-secretar al Uniunii Tineretului Co¬mu¬nist şi ministru pentru problemele Tineretului; 1971- secretar al CC al PCR, cu probleme de propagandă şi educaţie; 1971-1974 secretar [cu propaganda] al Comitetului Judeţean al PCR Timiş; 1974-1979 – prim-secretar al Comitetului Judeţean al PCR, Iaşi; 1979-1984, di¬rector al Consiliului Naţional al Apelor; 1984-22 dec. 1989, directorul Editurii Tehnice. Membru al Comitetului Central al P.C.R până în 1984.)
În discursul său, Ion Iliescu reia şi dezvoltă ideile din jurământul abia rostit, referindu-se la libertate, pluralism, demnitate, prosperitate, drepturile omului.
– Este desemnat şi prim-ministrul, în persoana lui Petre Roman.
(Petre Roman, născut în Bucureşti, la 22 iul. 1946, fiul lui Walter Roman. Licenţiat al Facultăţii de Energetică, secţia hidro-ener¬getică, a Institutului Politehnic din Bucureşti [1968]. 1971-1974 – studii de doctorat în Franţa. 1976 – şef de lucrări la Facultatea de Energetică a Institutului Politehnic din Bucureşti. 1982 – conferenţiar. 1985-1990 – şeful Catedrei de hidraulică şi maşini hidraulice. Activitatea ştiinţifică materializată prin publicarea unor cărţi, articole şi studii).
Se face remarcată absenţa de la festivitate a ambasadorului SUA în România, Allan Green Jr., absenţă plină de semnificaţii, având în vedere că, doar cu câteva zile în urmă, Departamentul de Stat al SUA dăduse publicităţii o declaraţie plină de severitate la adresa evenimentelor de la Bucureşti din 13-15 iun. şi, personal, la adresa lui Ion Iliescu şi a Guvernului.